“Asta ce-i, artă?, vă faceţi voi de cap măi băieți măi”

În primul rând, îmi voi cere scuze de la cititorii care urmăresc un material mai “dogmatic”. Dar pur şi simplu lucrurile nu mai stau aşa. De mai mult de 70 de ani socialul transpare prin orice fel de artă, uneori o argumentează, iar alteori i se substituie cu totul…de fapt cu aceasta frază nu fac decat să subliniez redundanţa unei argumentări a cazului de faţă. Dar poate că totuşi, undeva pe parcurs, uităm că “societatea” nu este doar un concept abstract, din contra, niciodată arta nu a fost atât de ancorată în lumea vizibilă, şi că în multe ţări (Est)Europene artistul încă îşi găseşte resurse tematice reale, pe care le prezintă dintr-o perspectivă extraordinară. Un astfel de worker pe şantierul artei contemporane este Pavel Brăila, şi împreună am încercat să decopertăm arta din Moldova. Interiorul contează.

Unde te localizezi ca artist? 

Termenul “localizare” pentru mine e un termen instabil, acum de jure, sunt mai mult între Chişinău şi Berlin, am un proiect la Viena şi altul în 4 ţări ale Europei, dar desigur “statul major” e oraşul Chisinău. Accidental sau nu, majoritatea lucrărilor sunt inspirate şi realizate în Moldova. În contextul profesional, scena principală de expunere evident că e în Vest, ca şi pentru mulţi alţi colegi de breaslă din Est şi nu numai, din America Latină de exemplu, sau din Mexic, cred că nu e cazul să explic de ce… daca ar fi să facem o paralelă sau o analiză economică, noi suntem gastarbeiteri, aşa un soi de “season workers” de la un proiect la proiect, de la o expoziţie la alta,  ca băieţii din construcţii,  de la un şantier la alt şantier … 

Chişinău – city difficult to pronounce

2011, three channel Video Installation, 30min, Color, Sound

Moldova este un construct care înseamnă pentru fiecare cetățean al său altceva. Ce înseamnă Moldova pentru Pavel Brăila?

Mai degraba aş numi-o “deconstruct”… Moldova e în primul rând locul unde m-am nascut şi am trăit o mare parte a vieţii mele. M-am născut într-un timp în care soveticii erau încă la putere, aşadar am vazut mai multe faze ale “deconstrucţiei” celei mai frumoase republici din URSS, şi în continuare le urmăresc. Aceste procese se reflectă conştient sau inconştient în lucrările mele. 

E complicat să găsesc o descriere precisă, dar dacă ar fi să tragem concluzii pe marginea situaţiei actuale, eu aş compara  Moldova cu un “Izolator de Detenţie Temporară”, unde toţi locuitorii sunt arestaţi şi îşi asteaptă sentinţa (sau mai degrabă amnistia), care însă dintr-un motiv sau altul este permanent amânată… ba nu-i judecătorul, ba nu se ştie în ce limbă să se vorbească, ba e Paşte, ba e Crăciun, ba e Stilul Nou, ba e Stilul Vechi…ba s-a furat pomul de Crăciun, ba s-au furat alegerile, şi tot aşa, suntem de 20 de ani în aşteptarea acelei sentinţe. Care trebuie să vină, nu ştiu de unde, de “sus”.

Însă ca în orice puşcărie viaţa continuă, cu tradiţii vechi şi noi, cu jargoane şi cu “evadări” (cei evadaţi la rândul lor trimit în “zonă” pachete en-gros). La urma urmei, şefii sunt aleşi tot dintre detinuţi … şi toate aceste lucruri se întamplă la marginea “EU-ului”, şi cu cât mai mult durează aşteptarea cu atât mai pierduţi sunt deţinutii, unii nici nu mai doresc vreo schimbare, ei s-au deprins cu situaţia, deţinerea a devenit normă, şi-au constituit identity-ul propriu în “celulă”, astfel că sunt gata toată viaţa să dea mită (şi/sau să ia mită), şi lor aşa le este bine.

O altă categorie desigur că spera la întoarcerea în trecutul frumos, adică la “Solnechnoja Moldavia” (Moldova însorită),  dar mai sunt şi alţii care au fost  “graţiaţi” pentru un timp şi au văzut cum e “dincolo”… ei vor eliberare şi speră la “amnistia” definitivă… procentajul nu îl ştiu, dar cred că este egal în toate taberele.

KICK OFF, 

2010, HD Video, 5min, Color, Sound

Dar, în acelaşi timp, neţinând cont de toate absurdităţile, problemele şi tristeţile de aici, poate din cauza că am calatorit şi am stat mult în alte ţări – Moldova încă îşi păstrează pentru mine o aură, pe care eu o simt, o pot desluşi şi care pe mine mă “rupe”, mă inspiră. Pentru mine Moldova e Shambhala pe cale de dispariţie. În ce se va transforma- nu ştiu, dar deocamdată aici pentru mine e the Pure Land, unde realitatea închipuită este egală cu cea materială sau geografică. Posibil asta se datorează faptului că oamenii (nu toţi, doar cei selecţi 🙂 , în pofida situaţiei absurde şi condiţiilor grele, totuşi rămân oameni şi ei menţin, încă menţin această energie care mă ţine aici. Moldova e un mix nebun de realităţi, ca un Disco Ball – câte oglinzi, atâtea realităţi…

Faptul că te-ai nascut aici a influenţat decizia de a fi artist sau parcursul tău creativ de până acum?

NU. Faptul că m-am născut aici m-a influențat să vreau să devin bucătar. Faptul că am vrut să devin bucătar m-a făcut să devin inginer. Faptul că am ajuns inginer, m-a făcut să-mi dau seama că acesta nu e drumul meu, m-a făcut să vreau altceva. Pe parcursul studiilor la Politehnică am ajuns triplu campion la trîntă, asta fiind deja un semnal că ingineria nu-i de mine. În final am ajuns să fiu fotograf de matineuri și nunţi…între timp am mai făcut Facultatea de limbi străine și – în sfîrșit 🙂 – faptul că în Chișinău s-a deschis Centrul Soros pentru Artă Contemporană mi-a influențat decizia de a încerca să fac artă… cam asta e povestea. După, a fost Academia Jan van Eyck din Maastricht și acolo deja s-a pornit toată chestia mai seriosa…

Aşadar ai plecat de la o educație pluridisciplinară, specializându-te ulterior prin intermediul unor centre artistice şi de cultură din sud-vestul Europei. Ai acumulat experiență artistică pentru a te întoarce la resursele tematice de la/din care ai plecat?

Multitudinea de cunoştinţe din domenii diverse e un mare plus pentru orice artist – astfel ai mai multe referinţe, puncte de pornire. Cunoştinţele tehnice mi-au influenţat oarecum logica gândirii. Fiecare proiect îl programez ca pe un proiect tehnic. Aşa a fost cu “Shoes for Europe” si mai ales în cazul lucrării “Barons’ Hill”, pe care am conceput-o ca un poli-ecran si a ajuns pe 6 ecrane. Deseori, dar nu intotdeauna, pot estima, vizualiza de la bun început cum o voi filma sau instala, cum va arăta lucrarea în final. Deci educaţia tehnică e un fundament de la care pornesc involuntar de cele mai multe ori.

În lucrările tale scoţi de multe ori în evidenţă specificitatea spaţiului în care trăieşti ca om şi ca artist(de ex. "Chisinau – City Difficult to Pronounce", “Shoes for Europe”, “Baron’s Hill”, “Eurolines Catering”). Te consideri o oglindă subiectivă sau ușor ironică a lumii în care îți duci existența? 

Şi una, şi alta. Faptul că ştiu care e situaţia în Vest şi observ “micile mari diferenţe” între Est şi Vest mă face subiectiv. Însă ironia din lucrările mele e în acelaşi timp o dramă, cum e în cazul lucrării “Shoes for Europe”. Acelaşi lucru se referă şi la “Eurolines Catering”, unde ironia e de fapt drama unei ţări din care toată lumea pleacă, pentru a-şi lua viaţa de la capăt şi a inventa trick-uri care mai de care, pentru a supravieţui noilor circumstanţe.

Ce părere ai despre educația oferită studenților la Arte Vizuale din Moldova prezentului? Unde se produce de fapt ruptura între voi, artiștii contemporani cu vizibilitate internațională și educația artistică instituțională din Moldova? 

Esta e o mare problemă, şi cred că nu numai în artă. Eu deja sunt în al doilea an în care predau la Facultatea de regie din Chişinău, anul acesta am început să predau şi Performing Arts, oricat ar suna de straniu – pentru studenţii de la actorie, deci cunosc situaţia destul de bine. Ruptura a pornit tot din timpurile URSS. De atunci, modul de a percepe arta nu s-a schimbat, iar metodele de predare au rămas aceleaşi.  … istoria artelor predată în Academii şi colegii se opreşte la începutul sec. XX – la Kandinski şi Malevitch.

Mai sunt câteva pagini despre Jackson Polock şi modernism, iar în rest – linişte. Deci ruptura de care m-ai întrebat e de 80 de ani. Iar Ministerul Educaţiei şi Culturii din Moldova e o instituţie care trăieşte in alta dimensiune. Pentru ei, cultura se rezumă la folclor, pictură, sculptură şi muzică clasică. Alte forme de expresie în artă nu există, iar arta contemporană, dacă este luată în considerare, e luată la nivel de “şotii”, cum mi-a spus mie o doamnă care trebuia sa-mi vizeze ieşirea din ţară a unei instalaţii (“Sapunul cu creier”): “asta ce-i, artă?, va faceţi voi de cap măi băieți măi, și nici nouă nu ne dați pace să lucrăm liniştiţi”…cam aceasta este toată povestea.

O altă problemă, care este totodată o poveste veche, este că Moldova e o ţară izolată. Puţini dintre studenţi şi profesori îşi pot permite să călătorească, nu are loc schimbul de experienţă, schimb de aer la urma urmei, pentru că schimbarea peisajului tot influenţeaza artistul. Pentru a ieşi din ţară este nevoie de viză, chiar şi în România! Evident că reversul monedei sunt banii – pentru a “ieşi” e nevoie şi de o bază financiară decentă. Remuneraţia aici este departe de noţiunea reală a termenului salariu, cuvântul viză e un termen “metafizic”. el depăşeşte orice limită… tu acum o să-mi spui – dar internetul?! – yes, of course!, şi a-propos el, la noi e foarte bun. Ca o mica paranteză… Moldova se situează printre primele cinci ţări din lume la capitolul “dezvoltarea Internetului”! Da, internetul e un lucru genial, nici vorba să nu fie, dar  totuşi eu cred că deplasarea fizică are o importanţă majoră. Numai gândul că nu te poţi deplasa nicăieri deja te constipă şi te pune într-o inferioritate subconştientă. 

Pavilionul Moldovenesc de anul acesta la Bienala de la Venezia – mit sau realitate?

E realitate – o realitate mitică şi tristă, dar în acelaşi timp foarte obiectivă. Pavilionul Moldovei prezent pentru prima dată oficial la bienala de la Veneţia, şi a propos cu două (!!!) locaţii, cu acordul oficial al Ministerului Culturii, e o oglindă clară a situaţiei în arta şi cultura din Moldova la momentul actual. Şi a propos, acesta este primul Pavilion oficial delegat de Minister. Dar, … Moldova a mai avut “Pavilioane” în aceeaşi Venetie, în 2007 şi în 2009, şi mai mult decât atât, cu acelaşi artist consecutiv! Aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa? Cum este posibil să se întâmple una ca asta?!

….  artista plastică Cutarică Cutarică va participa pentru a doua oară consecutiv la expoziţia de artă contemporană Bienala din Veneţia (ediţia a 53-a), fiind unul din cele mai vechi foruri europene în domeniu…

N.R. autorul citeaza articolul O basarabeancă la Bienala din Veneţia, aparut în Cotidianul Naţional Nr.200924 din 31 martie 2009, http://www.flux.md/editii/200924/articole/6145/

Prin situaţii similare, (ca Pavilonul MD din anul acesta, nu şi din anii precedenţi),  au trecut mai multe ţări din ex-URSS, ca de exemplu, în 2011, pavilioanele Armeniei şi Georgiei. Posibil şi Bulgaria a trecut în aceiaşi perioadă printr-o situaţie conflictuală similară.

În fine, Primul pavilion al Ucrainei, în 2002, are o istorie şi mai genială: Ministerul peste noapte a casat proiectul Centrului pentru Artă Contemporană din Kiev, cu concept bun, cu artişti, locaţia plătită, etc. Erji Onuh era atunci director, şi până la urmă s-a avansat proiectul Ministerului.… cu un pavilion-cort militar la intrarea în Giardini….

Dar, daca privim totul de sus, faptul că Ministerul a permis un asemenea precedent, creează un cadru posibil, ca într-un timp oarecare, poate chiar foarte scurt, să se formeze comisii, cu curatori internaţionali ( până noi ii vom creşte pe ai noştrii), care să propună proiecte interesante, ce în final vor converge spre crearea unui Pavilion sănătos …  Sincer, eu nici prin cele mai frumoase visuri nu-mi imaginam că in 2011 Moldova va avea Pavilion la Venezia. Uite că avem şi un pasaj optimist în acest interviu :).

Da, şi a propos de optimism, ai locuit pentru o perioadă în Germania. Cum regăseşti mediul artistic din Chişinău după o perioadă de trai în Vest?

Mediul artistic nu ştiu dacă e mediu, dar aici în Chişinău, din fericire, există o mână de oameni – care n-a plecat, sau încă n-a plecat, sau pleacă dar se întoarce – oameni care gândesc şi care mai fac ceva. Eu mă bucur că ei există,  şi îmi pare bine să mă văd cu ei şi să mai punem ţara la cale…Ca organizaţii active avem teatrul Spălătoria, cu evenimente în fiecare luni, şi care deja şi-a format un public stabil, Centrul KSAK care tot periodic organizează evenimente şi mai avem asociaţia Oberliht.

Chestiunea cu mediul se referă nu numai la capitolul despre arta contemporană, ci este şi apanajul altor discipline: film, muzică, ş.a.m.d. … Pentru apariţia unui mediu artistic, unui public, unui discurs, în cazul Moldovei desigur că e nevoie de anumite premise şi condiţii create de instituţiile statului. Ar fi ideal să apară şi aici programe de tipul Tranzit sau alte granturi dedicate artei. Şi desigur, ne-am dori persoane care să închirieze un palat în Venezia pe o perioadă de 6 luni – deci e timpul  să apară şi la noi filantropi, amatori de artă, colecţionari, galerii.  

Dau un exemplu din aceeasi Ucraina unde deja au colecţii mari cu artişti importanţi, programe curatoriale, fie ele cum or fi! Da, sunt problematice, dar ele există,  şi evident că mediul artistic este altfel datorită lor… Când pacientul e foarte slab medicii îi  prescriu o perfuzie –  introducere lentă, constantă şi permanentă, de obicei direct în venă….. artei noastre contemporane asta îi trebuie – o perfuzie, şi dacă e posibil – în doze mari.

 Interviu: Silvia Pintilie

SOURCE, 2010, Soil, Neon lights, VIDEO projections. Variable dimensions

View from the show Romanian Cultural Resolution, Spinnerei Leipzig

 
SOURCE, 2010

SOURCE, 2010

 

SOURCE, 2010

Want

2008, gallery Yvon Lambert, Paris.

neon light, 50 x 150 x 25 cm

The neon piece is related to the desire, unrealized dreams, and attractive allure of tiring something unknown … and, in connection with the other works of the show, the whole exhibition is playing with the dreams and realty, and if to look on the geography of this pieces one can see reflections of a socio-political issues of past and present of two generation. The word WANT, outlined 10 times, light’s up in 10 dynamic steps, each step increasing in size and the amplitude of its meaning… at the maximal lighted “step” the word is impossible to read.

 

Shoes for Europe

2002, video 26 min.

 

Eurolines Catering or Homesick

2006, cuisine, performance, video

 

 Share

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *