ART FROM H’ART

Atunci cand il asculti pe Dan Popescu enumerand evenimentele organizate pana in prezent la galeria H’art, realizezi ca cele mai multe manifestari ale artei contemporane recente romanesti de care am auzit, din presa sau de la colegi, au avut loc acolo. Galeria s-a lansat in 2002 si de atunci a gazduit peste 80 de expozitii (“Ca numar de expozitii m-a depasit doar Oroveanu!”), multi dintre artistii tineri cu un oarecare renume l-au castigat mai mult sau mai putin cu sprijinul galeriei H’art. A fost si prima galerie romaneasca invitata sa participle la un targ international de arta in 2005, la Bologna, dar cel mai important lucru este ca H’art vinde.

Exista spatii de expozitie, exista curatori si apoi deodata nu mai exista! Unde se duc? O galerie nu inseamna doar un spatiu expozitional si nici un magazin de arta. Ea e mai degraba o agentie care face legatura intre artist si cumparator. Mijloacele de advertising trebuie sa fie adecvate produsului prezentat, “reclama” in mass media e in acest caz o risipa, chiar un deserviciu: “arta nu e o marfa pe care o bagi omului pe gat; el trebuie sa vina spre arta, acest tip de vinzare implica un anume elitism”.

80% din cumparatorii galeriei H’art sunt romani  

Supravietuirea unei galerii depinde de construirea unui grup de colectionari pe care sa te poti baza, putini dar stabili, pe care galeristul ii abordeaza personal. Statistic vorbind, 80 la suta din cumparatorii galeriei H’art sunt romani, middle-upper management, care colectioneaza arta din pasiune. Concret vorbind ei sunt sapte! Mijloacele materiale si gustul estetic le permite sa colectioneze arta contemporana fara a o vedea neaparat ca pe o investitie. Cel mai important colectionar al lui Dan Popescu este Stefan Iordache, CEO Leo Burnett, Romania, cu o colectie de aproximativ saptezeci de lucrari de arta contemporana. “Upper management” fiind noul “Upper class” e in mod firesc si mostenitorul functiei de mecena, din nefericire nu toti membrii acestui “upper class” au o educatie estetica sau afinitati. De aceea galeristul trebuie sa functioneze si ca ghid in construirea gustului colectionarului. 

Primii doi ani din existenta galeriei au fost o investitie care a dus la formarea starii de fapt actuale, o investitie de capital si efort desfasurata dupa un sistem de idei care in timp, din fericire, a evoluat. Tin minte cum, prin 2004-2005, citeam despre noua galerie H’art al carei scop declarat era ”sa faca scandal”, dar acest scandal este inevitabil atunci cand promovezi artisti care isi iau libertatea de a folosi orice mijloace pentru a transmite orice mesaj doresc, tinand cont de pudoarea care inconjoara inca sexualitatea, dincolo de care publicul larg nu poate vedea, de nationalism si de prezenta acestei institutii medievale care este Biserica Ortodoxa Romana. Astfel tanara galerie a descoperit in scurt timp ca scandalul e o “stare naturala” mai ales atunci cand abordezi probleme cu implicatie sociala, si nu necesita demersuri speciale. Singura data cand am auzit o matusa din Galati vorbind despre arta a fost cand m-a intrebat: “Iulian, ce e asta: Pornografie in arta”? – titlul mare dintr-un ziar national in legatura cu transexualii lui Gorzo.

”Evenimentele lui Gorzo au fost intotdeauna sustinute de probleme reale”

Acesta este unul din cazurile in care notorietatea unui artist s-a intins mult dincolo de sfera relevantei numelui. Cat este insa gratuit in acest gen de scandal? Putin! Dan Popescu spune:”evenimentele lui Gorzo au fost intotdeauna sustinute de probleme reale” (nu de dorinta de scandal). Critica sociala produsa de multi din artistii galeriei H’art a fost ea insasi de multe ori criticata, fiind gresit vazuta ca o incercare de a blasfemia, spre exemplu, in cazul expozitiei F.A.Q about Steve the Great cand termenul de sfant atribuit domnitorului moldovean a fost pus in discutie, cu umor, impreuna cu abilitatea lui de a servi ca erou national. Dar reactiile negative nu au venit doar din partea unor ”suferinzi” de nationalism ci si din partea “unor” critici poate putin lipsiti de umor, care comparand artistii participanti la acest eveniment cu neo-ortodoxistii au spus “par – si sunt – doar niste inofensivi fanfaroni.” Poate ca da, insa scopul lor, inca o data, nu era blasfemia ci “diagnosticarea unei societati bolnave”.

Ca o dovada a faptului ca arta nu este un  bun de consum, cele mai semnificative proiecte, considera Dan Popescu, sunt cele care care au trezit mai putin reactii din partea publicului larg. Nu le voi enumera, dar as vrea sa amintesc unul din ele: Realpolitik al lui Ion Barladeanu. Descoperit cautand in gunoi, unde ”ajunge in cele din urma toata informatia culturala” el a fost luntrasul atator spirite cate au incaput in presa a treizeci de ani, pe care le-a condus spre viata vesnica a produsului artistic. Lasand metafora la o parte el a regizat in colajele sale, a caror materie prima a cules-o din gunoi, spectacolul ultimilor patruzeci si cinci de ani de istorie, propaganda, demagogie, divertisment, advertising, si poate vreodata, va culege si acest articol…

Practic un comerciant de arta are de ales intre eventualul colectionar cult sau mult mai des intalnitul snob cu bani si iubitorul de kitsch.

Dan Popescu intervine foarte putin in creatia artistica (“lucrez cu materialul clientului”) si mai mult in modul de prezentare a unui eveniment. Insa nu doar atat. Dupa parerea lui, “traditionala” expozitie anuala (inradacinata din convingerea ca trebuie sa bati fierul cat e cald) ar trebui sa aiba loc odata la trei ani cu un stoc de lucrari selectate, artistul avand timp sa evolueze in loc sa produca sub presiunea unor false strategii de marketing. Practic un comerciant de arta are de ales intre eventualul colectionar cult sau mult mai des intalnitul snob cu bani si iubitorul de kitsch. Snobul va plati mai mult pentru arta pentru ca este Arta, semnata de un Nume, iubitorul de kitsch va plati mai putin, pentru ceva de pus in sufragerie, care sa mearga cu zugraveala, un Blei eventual. In general cele doua genuri de cumparatori nu se prea amesteca.

H’art prezinta un model de comunitate artistica inchegata in jurul unei galerii

Foarte putini sunt cei care vor cumpara un artist tanar, al carui nume este in constructie si a carui valoare “decorativa” e aproape nula la un pret destul de consistent. Galeria H’art reuseste doua lucruri foarte importante: sa creeze artistul “full time”care traieste din arta, si sa-i garanteze amatorului de arta autenticitatea produsului artistic, acesta nefiind creat pentru a satisface un gust statistic. In al treilea rand H’art prezinta un model de comunitate artistica inchegata in jurul unei galerii, care functioneaza dar, din pacate, e atat de greu de imitat!

Autor:  Iulian Muresanu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *