Cătălina Coşoiu: MAGNITO

Am ales arta murală pentru că mă exprim foarte uşor pe suprafaţă mare. Cred că temperamentul meu care implică nevoia de mişcare, eventual dans, cere asta 🙂  În afara peretelui, pictez pe pânze…mari…. Aşa îmi place, mai ales dacă am spaţiu (şi dacă e vară), nu că n-aş putea să desenez şi pe un colţ de hartie.

A, da, formaţia mea în arta murală a început când aveam vreo 5 ani când am desenat acasă pe pereţi, împreună cu cu frate-miu, telecabina de la Bâlea Lac şi tata nu s-a supărat pe noi…dimpotrivă.

Ce presupune mai exact un proiect de scenografie urbana?

Folosesc termenul de scenografie urbană pentru că pentru mine oraşul, artificial  din toate punctele de vedere, adică făcut în întregime de mâna omului, poate fi redus de fapt la un decor. Ca artist, mă interesează în primul rând problema vizuală, estetică, atât decorativul, cât și elementele expresive care pot apărea în decor. Bineînțeles, dacă se face o lucrare de artă în spaţiul urban, este nevoie de un certificat de urbanism şi de multe ori artiștii colaborează cu arhitecţi, uneori ingineri de rezistenţă şi chiar cu instalatori pentru că orașul are componenta realității funcționale, care impune responsabilitate mai mult decât spațiul de ficțiune, teatral sau filmic. 

Aşa cum înţeleg eu expresia, cum am folosit-o în proiectul “Unificarea spaţiului discontinuu”, scenografia urbană lucrează cu orașul-decor care poate fi imbunătățit sau poate fi modificat temporar, prin intervenție estetică. Pun accent pe ideea de intervenție, nu doar pe folosirea decorului deja existent așa cum e. Modificările estetice sunt însoțite de modificări, dacă nu de structură, deşi se poate şi asta când faci lucrări 3D, implicit ale structurii vizuale și cel puțin modificări de calitate a texturii, a stratului superficial, când lucrezi pe suprafeţe. Adică dacă, de exemplu, pe un calcan al unei clădiri de pe care cade tencuiala se face o lucrare murală, materia de protecţie de pe acel calcan va fi îmbunatațită astfel încat să dureze poate sute de ani. Alte proiecte simple de scenografie urbană ar fi restaurarea unor clădiri de patrimoniu… 

Scenografia urbană poate include și scenografia de eveniment. Când ne referim la scenografie de eveniment în spațiul urban, vorbim despre structuri provizorii 2D, 3D, solide sau virtuale, care apar în decor sau poate fi vorba, invers, despre găsirea unor spații de folosit aşa cum sunt pentru anumite evenimente… s-ar putea spune că nu există intevenție în cazul din urmă, totuși, intervenția de bază este evenimentul în sine….Expresia scenografie de eveniment este mai aproape de scenografia de teatru și film cu care e obișnuită toată lumea… Scenografia urbană în general, sună puțin fantastic, dar este o expresie doar aparent poetică, cel puțin din punctul meu de vedere :)…

Ce loc detine experimentul in proiectul tău de scenografie urbana pe care l-ai pus în practică parţial la Giurgiu?

Proiectul poate fi considerat experiment în primul rând la nivel sociologic. Eram curioasă cum reacţionează lumea. De exemplu, nu prea au fost mâzgălite lucrările murale (care le sunt extrem de la îndemână puştanilor) …pentru că totuşi, în cazul lucrărilor murale cel puţin, îmi asum responsabilitatea să fie trainice, au un scop ambiental permanent în ultimă instanţă. Lucrările au fost făcute cu sprijinul financiar al Consiliului Local Giugiu, un fel de bursă pentru master, şi cu supervizarea Universităţii de Arte din Bucureşti, unde eram la masterat.

Apoi, mai este vorba despre un experiment pentru că nu ştiu dacă mai încercase cineva până în 2002, când am scris proiectul, să facă asta în România postcomunistă…şi trebuie să vedem cum poate să iasă aşa ceva. Încerc o corijare estetică în anumite puncte şi după anumite trasee în oraş, prin infuzie de lucrări de  artă în spaţiul urban afectat de ceauşism, dar şi neprofesionalismul de după ’89 – ăsta este de fapt scopul principal al proiectului. Nu am acoperit decât 3 spaţii propuse în proiect, dar e un început…în cazul ăsta experimentul a dat ceva care se vede că funcționează… şi nu este nevoie să proiectez neapărat eu lucrări pentru celelalte spaţii la care m-am gândit…

Pe de altă parte, în cadrul zilelor oraşului, cu sprijinul cerut instituţiilor locale (Cosiliul Local, Centrul Cultural, Şcoala de muzică şi arte plastice) şi cu sponsorizări am organizat evenimente de promovare a unor artişti tineri din generaţia mea şi a unor copii talentaţi din oraş. Începând cu 2003 şi 2004 (cand făceam masterul), dar şi anul acesta în aprilie, de exemplu, am organizat  expoziții, ateliere, şi chiar, în 2004,  un concert rock cu câteva formaţii de oameni pe care îi cunoșteam sau pe care i-am căutat special pentru a participa la asta, pentru a fi promovați. Și tot atunci, o  paradă de care alegorice şi costume-obiect supradimensionate, unde am costumat şi nişte cântăreţi de stradă (adică o formație de cântăreți hipioți care se ocupau în timpul liber cu cântatul pe stradă).

Partea din urmă, showul,  chiar a fost un experiment… nu mai făcusem așa ceva până atunci… nu a ieșit chiar perfect, m-am trezit cu niște probleme de organizare, a trebuit să substitui în ultimul moment ceva proiectat cu ceva improvizat, dar cu ocazia asta mi-am dat seama ce lipsea…deci, iată, pentru ce sunt bune experimentele…

Am prezentat „Unificarea spațiului discontinuu”, cu tot ce presupune el, într-o formă concentrată ca „Proiect de structură de proiect” în cadrul „Utopii contemporane”, în 2005, la UNA Galeria.

Ceea ce am făcut până acum în cadrul acestui proiect în orașul Giurgiu, contribuie, zic eu, la educarea sau la satisfacerea, după caz, a unui public căruia i se servesc de obicei manele, mici şi bâlci  sau târguri de nu-ştiu-ce în fosta galerie U.A.P., fie că vrea sau că nu vrea. Asta în condiţiile în care, peste graniţă, la Ruse, în Bulgaria există mai multe  galerii de artă, lucrări de artă monumentală, o organizare urbanistică bine păstrată dinainte de comunism şi un design stradal decent. Cu alte cuvinte, în Bulgaria, spre deosebire de România, unde românul știe să le facă pe toate, se vede că există respect real pentru meseria de arhitect, designer şi artist. 

Deci cred că e nevoie să fie experimentată și aici măcar o încercare de schimbare de mentalitate. 

Totuşi, trăieşti în Bucureşti, există galerii, tot felul de concerte, public, strada deschisă artiștilor…

Da, s-ar putea obiecta că în Bucureşti nu e la fel, că am vorbit până acum despre un oraş mic şi mort de provincie. Părerea mea este că putem totuşi generaliza foarte uşor, dacă facem abstracţie de numărul de locuitori şi luăm în considerare doar densitatea oamenilor cu o mentalitate sănătoasă faţă de fenomenul estetic şi producătorii lui care cred că e aceeaşi şi la București. Sau, în fine, cred că schimbarea despre care vorbesc nu trebuie să se producă doar în Bucureşti, ci peste tot unde e nevoie… 

Nu asta ar fi problema, provincia…educația estetică lipsește, în general. Pot să spun din proprie experiență, și ca elev și ca profesor, și în București și la Giurgiu, ceva ce toată lumea știe de fapt: mentalitatea este ilustrată de şcoala românească aşa: „nu ne interesează desenul, nu are toată lumea talent, asta nu te ajută cu nimic în viață, profesorul de desen poate să nici nu-și facă ora” când de fapt nu e vorba despre  profesor de desen, ci de educaţie estetică vizuală…acest lucru poate fi schimbat și în cazul altor arte (educație estetică la muzică, teatru-film etc.) la nivel de cultură generală. În cazul literaturii se face educație estetică, dar prea puțini copii știu asta pentru că ei nu au auzit decât de comentarii literare sau figuri de stil cărora nu le văd rostul. 

E adevărat că nu toţi „profesorii de desen” conştientizează că ar trebui să predea estetică vizuală sau nu toţi au o atitudine activă pentru schimbarea percepției celorlalți oameni asupra domeniului și a conținutului util pe care îl dă…și astfel nici toți elevii sau studenții ajunși în școlile care se ocupă de vizual și prea puțin artiștii, designeri sau arhitecții care s-au maturizat. 

Mai ales în cazul artiștilor lipsa de educație estetică de bază a oamenilor de la noi în general, dar și a lor înșiși câteodată combinată și cu lipsa voinței de a se face înțeleși, de a evolua sau a fi utili produc probleme de statut. A fi artist devine aproape un handicap închipuit indus de un sistem de învățământ incult. Mulți artiști și-l asumă cu resemnare. 

În condițiile astea ce putem să le mai cerem oamenilor care constituie publicul, potențialilor beneficiari de estetică la tot pasul? Deci, bineînţeles, schimbarea de mentalitate presupune şi asumarea responsabilităţii din partea artiştilor, arhitecţilor şi designerilor. 

Care a fost miza artistica a instalatiei "Magnito. Speculaţii pe marginea frigiderului"?

"Magnito. Speculaţii pe marginea frigiderului" care a fost expusă inițial la Centrul Naţional al Dansului din Bucureşti e o instalaţie de concepte… o machetă. La polul opus artei monumentale…. ca gest. Reprezintă global şi subiectiv lumea și potenţialitatea, pe lângă alte conotaţii legate de funcţionalitea unui magnito ca magnet de frigider, cum ar fi dragostea sau parazitismul.

Ne poti expune premisele teoretice de la care a plecat proiectul Magnito?

Premisele teoretice ale apariției lui Magnito nu sunt conștient proiectate, nu cred că pot să spun că au existat premise teoretice fixate clar de mine, n-am făcut o cercetare iniţială, da pot să-ți povestesc ceva despre niște premise situaționale care au dus la apariția lui… Să spunem că la momentul respectiv eram fascinată de o conversație în engleză pe mail cu un prieten din Catalonia. M-am apucat să învăț catalană ulterior.. în general mă interesează etimologia şi îmi place să practic etimologie falsă. Mi se pare că am şi simţul umorului… Pe de altă parte, cred că mi-am dorit întotdeauna să lucrez în publicitate, totuși am renunțat la acest lucru..în continuare consider că mi-e fi foarte uşor să lucrez în publicitate:), dar aleg statutul de independent… Pe de altă parte , în 2007 am fost în Olanda, am fumat ceva și mi-a venit ideea cu Magnito…. 

Glumeam :). Deci, cum spuneam, în  vara lui 2007 am fost în Olanda, am cumpărat magneți de frigider, cadou pentru cei de-acasă și mi-am dat seama că pentru mine nu au mai rămas. Pe urmă a venit în România prietenul nostru din Olanda la care fusem în vizită și , după ce, printre altele, am vorbit despre mailurile mele cu catalonezul, pe marginea cărora toată lumea se distra, i-am zis, în engleză, să îmi aducă „some magnitos”…Deci, pentru că nu mă gândisem niciodată cum s-ar zice în engleză „magnet”, am zis într-o pseudo-spaniolă/latină preluată direct în engleză „magnito”… and this was one of my famos quotes for my friends :)…. pe urmă, partenerul meu de-atunci care are și talent la meșterit diverse chestii, mi-a taiat niște PFL în bucățele ca să fac niște magnitos…nu mai știu care a fost primul, dar pot să spun că mi-a plăcut să-i fac, eram entuziasmată…mai ales că aveam liber de la job în săptămâna respectivă. Ușor ușor am început să abordez tot felul de subiecte, legate de Europa, tocmai se intrase în Europa, tocmai fusesem în Olanda doar cu buletinul, tocmai băusem Heineken…am ajuns să găsesc legături… de exemplu: dacă mă întrebam care e legatura între Heineken, comunism și UE, fără Magnito n-aș fi știut că  ar putea fi vorba de steaua cu cinci colţuri….şi aşa mai departe… 

Pe urmă mi-am adus aminte că vară-mea are un frigider mic de bar care nu prea mai merge şi uite aşa toate s-au legat. 

După ce a apărut frigiderul magneţii au început să aibă o relaţie din ce în ce mai strânsă cu el, au devenit autoreferenţiali sau frigidero-referenţiali şi au început să se identifice cu altceva. Am început să caut informaţii inclusiv despre magnetism, nu prea detaliate, ca să „nu strivesc corola de minuni”…Şi a apărut instalaţia, o lume în miniatură.

Deci teoria a apărut în practică, situaţional …descoperisem cumva arta conceptuală…deşi Magnito nu e chiar artă conceptuală pură. Am început să scriu-desenez tot ce imi trecea prin cap, să notez rapid, schematic, spontan, dar uneori destul de elaborat(mici picturi). Simţeam nevoia să mă exprim, asta e clar. A fost și este în continuare ceva autentic. E un mod special de lucru pentru mine. 

Spui că Magnito nu e artă conceptuală pură. De ce?

Ziceam că nu e artă conceptuală pură pentru că, în afara contextului expoziţional care generează-primeşte un anumit tip de instalare-ambientare, obiectul central e o instalaţie cu obiecte care pot fi privite ca finite, iar baza lui este un readymade, adică frigiderul. Acesta la rândul lui conține un montaj 3D în interior, adică altă instalație cu alte ready-made-uri (da, are ceva și în interior). Apoi frigiderul-instalație, global, arată bine ca obiect de artă în sine până la urmă. Țin la estetica frumosului, inconștient. Și la conținut. Eu nu consider Magnito un proiect „din ăla serios”, cum e „Unificarea spaţiului…” de exemplu, Magnito e un joc… Totuși când mă joc așa, îl iau foarte în serios :), în sensul că mă acaparează. Muncesc, dar mă simt foarte liberă, e motivație pură. De fapt e cel mai iubit proiect al meu pentru că e un fel de jurnal de idei, nu e jurnal intim, are autonomie, nu e despre mine, mă scoate din mine, are o natură de entertainment, ne-responsabilă, de relaxare activă, escapistă, mă conectează la copilăria perpetuă. 

Ce rol are spațiul în care este proiectat Magnito? 

Păi dacă te referi la spaţiul inţial, CNDB, a avut rolul în primul rând să mai producă nişte magneţi şi nişte teorie. Adică Ceci n’est pas un refrigerator a apărut la CNDB după ce i-am făcut o poză frigiderului cu magneți pe el. CNDB fuseseră deja anunţaţi la vremea aceea, în ianuarie 2008, că vor rămâne fără spaţiu şi uite aşa a apărut, de exemplu, Nu mă lua de-aici :).Iar Dansul sfințește locul era o repetare în mic a instalaţiei – mandala în contextul CNDB. Trebuie să menţionez că magneţii dedicați CNDB au rămas cam unicat la CNDB, adică nu am făcut decât o dublură şi pentru frigiderul meu când am plecat de la CNDB şi nu voi vinde replici, cel puţin nu în afara CNDB, magneţii făcuţi pentru ei râmân ai lor. 

Spaţiul CNDB a fost un context găsit la care Magnito s-a adaptat perfect. A fost faza lui underground, experimentală. Şi găsirea spaţiului a fost ceva spontan, adică ceva care a venit de la sine, dar nu tocmai întâmplător. În primul rând vroiam să expun Magnito, deși nu știam cum o să funcționeze și nu am căutat efectiv o galerie… Locul de expunere era sub nasul meu… mă interesa dansul, mai fusesem pe la nişte spectacole şi mi-am dat seama că aş putea să expun acolo …nu știam vreo galerie care să expună așa ceva… lor le-a plăcut instalația, mai ales Vavei Ștefănescu, pe care am cunoscut-o atunci…Mă atrăgea extrem de mult spaţiul CNDB şi ce făceau ei pe-acolo…trebuie să spun că sunt legată afectiv de CNDB, de locul care era… am făcut şi cursuri de dans cât a stat Magnito acolo, și faptul că aveau cursuri de dans am aflat tot cu ocazia instalării lui Magnito… Şi  s-a dovedit că Magnito a funcționat, a fost chiar interactiv, publicul avea acces și la interiorul frigiderului… au și desenat ceva pe spate, prin interior (cred că niște copii au fost autorii) au și dispărut niște magnitos :), ceea ce nu m-a deranjat totuși, dimpotrivă, a fost un semn că le place…

În fine, al doilea loc în care am adaptat al doilea capitol a lui Magnito a fost la MNdAC. De data asta eram conştientă :), adică știam ce elemente noi am şi ce vreau să fac cu ele , dar iarași, căutam spațiul ideal. Locul mi-a fost recomandat de Atelier 35, care cunoșteau conceptul MNdAC. Iniţial ei m-au trimis acolo să vând magneţii, pentru că e de fapt un magazin, eu nu îl văzusem niciodată până atunci. Eu aveam nevoie de un magazin de design și/sau artă contemporană pentru noul concept al instalaţiei care viza comercialul şi advertisingul, auto-advertisingul. Am printat o serie limitată de magnito pe care îi puteam vinde, instalaţia originală(frigiderul) rămânând neatinsă şi la propriu şi la figurat, adică „muzeoficată” într-un cub protector de plexiglass tranparent (vezi poze). Nicolae Comănescu mi-a propus să facem eveniment şi aşa am recontextualizat instalaţia „commercial-ă”care s-a potrivit mănuşă, n-ar fi fost alt loc mai bun (mai văzusem și altele până atunci). Între timp, din 2008 pănă în 2010 Magnito se îmbogăţise cu încă vreo 50 de idei. Au mai apărut vreo 3 chiar la MNdAC. Sunt legată afectiv şi de MNdAC, iarași trebuie să mărturisesc. Adevărul e că dacă nu mă leg afectiv nu iese nimic. Adică dacă nu e atracție. Magnito și-a cam găsit de fapt singur spațiile :).

Putem vorbi de spații-pretext pentru aceasta instalatie ambientala?

Și în cazul CNDB, și în cazul MNdAC contextul a avut un rol foarte important conceptual, vizual…și spațiile au devenit context activ prin integrarea lor în concept și deci, nu pretexte. Sinceră să fiu, ideea de pretex îmi sună un pic a înșelătorie. Aș zice mai degrabă că spațiul de expunere e context necesar. Mai ales că pretext implică pre-meditare și în același timp folosire a pretextului pentru alte scopuri decât cele afirmate. Și este ilogic să spunem că ceva a devenit pretext, pretextul e cumva fals, adică da, creează un context, dar e fals şi e pe lângă subiectul real urmărit, nu prea are legatură directă, e ca apa şi uleiul în relaţie cu subiectul real, mai pe scurt e forţat, nepotrivit în esenţă. 

Am vrut să văd cum funcționează Magnito la CNDB, asta am făcut, am avut nevoie de un spațiu liber de constrângeri… mă simțeam ca la mine acasă, dar eram într-un spațiu public,mă interesa cum funcționează într-un spațiu public, de-asta nu am încercat asta acasă :). CNDB n-a fost un pretext pentru expunere, Magnito a făcut parte din programul lor şi CNDB a fost parte din Magnito. Am vrut să promovez și să vând magnito la MNdAC, asta am facut, conceptul intrinsec al re-instalării la asta s-a referit. Chiar dacă știam din start că am nevoie de un magazin, nu l-am folosit ca pretext pentru altceva, ci ca să vând și să fac promovare, ca orice magazin:).

Acuma, orice spațiu expozițional poate fi considerat un pretext pentru a crea, a arăta, a transmite ceva și a vinde, dar asta în condiţiile în care acestea sunt scopuri ascunse ale artiștilor :), ceea ce nu consider că e adevărat…Eu alte scopuri nu ştiu dacă am…mai fac cadouri din când în când…şi apoi, pentru mine noţiunea de ascuns e opusă noţiunii de artă. Un spaţiu e pretext pentru că ascunde ceva, adică o expoziţie? O expoziţie e o exhibare, nu o inhibare.

Fiind o instalaţie, un montaj, deci o modalitate de a face artă mult mai flexibilă decât altele, Magnito se poate adapta multor spaţii. Cred că se poate adapta nu în orice loc, dar în multele locuri care i se pot potrivi, acest lucru îmbogățindu-l. Adică de fiecare dată când e într-un alt context comunică cu acesta și apar magnito noi, dar şi alte concepte de instalare. Spațiul poate fi generator de magnito, deci contextul îi este necesar și din acest punct de vedere. Spațiul nu poate fi pretext pentru că este strâns legat de concept întotdeauna. Pe de altă parte, obiectul central, pe care l-am izolat cu ocazia expunerii la MNdAC va putea fi expus ca obiect independent în orice spațiu, fără a interacționa cu exteriorul prin prelungiri de acces fizic al publicului, ci doar prin mesajul lui în sine, spațiul în care ar fi expus nemaifiind un context activ în instalație, dar putând să își întărească (față de sine) și în același timp, paradoxal, să își neutralizeze (față de Magnito), funcția generală de mediu de expunere prin simpla înțelegere a ideii din Magnito, fie că e vorba de o galerie, fie că e vorba de mijlocul străzii. Deci iarăși, spațiul reacționează latent. Magnito în sine e spațiu expozițional în miniatură , aş zice, tradiţional, ca vizual. De fapt ăsta e secretul adaptabilității lui :), mai mult decât faptul că e o instalaţie. 

Dacă s-ar putea bănui că mijlocul străzii ar fi un pretext pentru Magnito de a face ceva ascuns, ar scapa de sub această suspiciune prin simplul fapt că ar transforma strada în spaţiu expoziţional. Cel mult ar putea fi arestat că ocupă loc în spaţiu sau că încurcă circulaţia sau ar putea fi distrus de un public agresiv căruia nu îi place ideea. Deci  rolul spaţiului pe lângă Magnito e de a se transforma într-unul expoziţional, necondiţionat. 

În fine, pot să spun că spaţiul de expunere poate fi considerat pretext dacă pur şi simplu nu e unul potrivit pentru expunere, adică dacă e cumva tabu, cel puţin pentru mine, de exemplu, dacă e o farmacie, o unitate militară, o măcelărie sau un spital, nu mai vorbesc de cimitir…, dar nu mă gândesc la aşa ceva…deşi nu cred că ar şoca prea tare pe nimeni nici în aceste contexte…Oricum nu urmăresc să şochez, din principiu, ceea ce se vede din aparenţa lucrării. Urmăresc un soi de seducţie.

Vorbesti despre spatiul Magnito in termeni de masculin/feminin. Ce anume ii confera "sex"?

Nu ştiu dacă vorbesc despre sex efectiv, cât mai mult de pricipiu feminin sau masculin… cred că te referi la faptul că numeam CNDB spaţiu de gestaţie, feminin şi MNdAC, spaţiu de diseminare, masculin. Întâmplarea e că la CNDB am avut de-a face cu o femeie la organizare, iar la MNdAC, cu un bărbat, de fapt doi- trei, alternativ sau… patru? :). Amenajarea instalației, a fost făcută cu ajutorul amfitrionilor, eu nici nu am ştiut când au lipit cubul de plexiglass la fața locului…a fost o surpriză… 

În rest, în instalaţie, n-am speculat prea mult pe ideea asta, până la urmă e intrinsecă, poate fi considerată implicită, global şi la orice nivel al instalaţiei, dar dacă vrei, mă gândesc acum, analitic: frigiderul e feminin, magneţii sunt masculini…. există un magnet pe-acolo cu dolphiyn/oilyank şi mai sunt câţiva cu Dragobete:.. mai căutăm…mi-ai dat iarăși ocazia să teoretizez un pic… 🙂

Magnetismul este un concept cheie in instalatia ta. In ce mod devine acesta un canal de comunicare?

Magnetismul în sine este canal de comunicare, oricum…Trebuie să întrebăm un fizician cum exact :)… deși fizica e și ea destul de relativă în momentul ăsta… aş putea să mă aştept şi la abolirea termenului în sine, mai ştii? Ce pot să spun şi ce ştie toată lumea e că pământul pe care stăm are câmp magnetic. Orice lucru poate genera câmp magnetic, orice ființă…

În cadrul instalaţiei, la propriu, magneţii comunică vizibil cu suportul lor prin intermediul magnetismului. Magnetismul, pe de altă parte, este o metaforă comună sau un sinonim pentru carismă, cred că deja  a devenit o metonimie… Magneții comunică cu frigiderul, ei fiind locuitorii lumii simbolizate de frigider. Lumea poate să însemne mediu spiritual sau poate să însemne pământul pe care stăm, cu mediu lui fizic, cu cer, cu stele, cu extratereştri, planete şi găuri negre…în primul rând la cele din urmă fac trimiteri directe în cadrul conceptelor mici. Interiorul frigiderului este o reprezentare a lumii valorilor, a conservării valorilor, a asimilării valorilor culturale ca hrană spirituală, un fel de muzeu, memorie, valorile fiind generate de obicei de persoane care iminent mor fizic, putând fi reprezentate de alimente moarte fiziologic, de bogăţiile pământului care sunt ori fosile biologice, ori materie anorganică preţioasă. Am pus acolo niște semne pentru acestea: obiecte, postere, un CD, un hard de calculator, cum spuneam…

Ca să ilustrez modul în care magneții relaționează cu interiorul frigiderului pot să dau un exemplu simplu, că tot mi-am adus aminte de hard: există un magnet ready made, un procesor la suprafața frigiderului, iar înăuntru, corespondentul lui e hardul. Eu acuma nu ştiu exact cum face procesorul să comunice cu hardul la modul real, într-un calculator, dar dacă e vorba de câmp electric, trebuie să existe acolo şi câmp magnetic , deşi frate-miu îmi zice că e vorba de curent continuu pe placa de bază, prin sursă, chiar dacă se alimentează cu curent alternativ de la priză…în fine, comunicarea în instalaţia artistică în general se face între semne, între diverşi semnificanţi, între semnificaţii pe diverse layere….

Aici magnetismul este folosit în cadrul „speculațiilor” ca un fel de mediu-context abstract şi nu numai ( pentru că ne folosim de semnul-prezenţă a materialului magnetic), cu tot ce mai implică, adică atracția, uneori respingerea, legătura… Atracția pentru ceva e atracție pentru a cunoaște ceva, a comunica cu ceea ce cunoști. A comunica și a cunoaște sunt denumiri diferite pentru același lucru după părerea mea. Pot să spun că practic Magnito cu scopul de a cunoaşte/comunica cu un anumit subiect sau obiect de studiu, cu lumea în care trăiesc, inclusiv cu spaţiile expoziţionale şi oamenii care le administrază după cum am povestit, pe de altă parte Magnito comunică lumii ceea ce am cunoscut. Deci e o formă de conectare la celălalt. 

Nu vad Magnito ca o instalatie delimitata in timp, ci mai degraba un work in progress…

Da, este și un work in progress… mai avem puțin și acoperim toate modalitățile de expresie în arta contemporană . Încă mai fac magnitos, pentru că vorbesc despre un fel de jurnal, o să fac asta probabil toată viața …pe de altă parte fiecare concept se poate dezvolta, aproape fiecare este un fel de hyperlink, o metaforă divergentă…

 

CATALINA COSOIU

Studii:

2004: MASTERAT ÎN ARTE VIZUALE, Universitatea de Arte – Bucureşti, coordonator Lect.Univ.Dr. Unda Pop.

2002: UNIVERSITATEA DE ARTE, Facultatea de arte decorative şi design, secţia ARTĂ MURALĂ.

Expozitii recente:

2008, 28 ianuarie – 28 martie:"Magnito. Speculaţii pe marginea frigiderului"-instalaţie- Centrul Naţional al Dansului Bucureşti

2005, 15 iunie -30 iulie: “Expoziţie de poezie”- Club A, The Jack, cabine telefonice etc. – un experiment în spaţiul public bucureştean (expoziţie fragmentată în spaţiul public).

2005: -3 ianuarie- Juke –Box Club: “Angels Box” –împreună cu copiii de la Şcoala de muzică şi arte plastice nr. 1 (“Iosiv Sava”), papier machee,  decor – costum (şi înainte la Palatul Şuţu – concert de Crăciun- şi apoi la Giugiu- workshop şi schimb cultural cu Şcoala de muzică şi arte plastice Victor Karpis).

Site web:

 www.richcat.ro

Portofoliu aici>>

Doresti sa achizitionezi lucrari apartinand Catalinei Cosoiu ? Click aici>>
 

1 Comment

  • Hrant says:

    ce pt sa spun…foarte tare ideea cu frigidereul si bestial ardeii…culorile alese bine si textura este redata foarte realist! bravo cata! interesant este ca ai ales sa pictezi ceva banal, dand o anumita importanta…si chiar ti-a iesit! bravo!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *