Daria Dumitrescu și Galeria SABOT

După primul interviu realizat despre viața artistică din Cluj, în interviul de azi vreau să v-o prezint pe Daria Dumitrescu, omul din spatele galeriei SABOT, cu sediul în Cluj, la Fabrica de Pensule.  Această galerie este una cu o activitate intensă, cu participări la diverse târguri internaționale de artă. Daria demonstrează, cu ajutorul acestei galerii și al artiștilor pe care îi reprezintă, că se poate supraviețui și în vreme de criză și că arta merită băgată în seamă.

Valentina Miorandi,  Ne vedem!, cel mai recent show la SABOT

Despre galerie… vrem să știm mai multe. Spune-mi povestea SABOT.

E mai degrabă fabulă decât poveste… Mă retrăsesem de câțiva ani din presa culturală și căutam un ambalaj funcțional pentru preocupările mele abstracte de până atunci. Am copt ideea mai bine de doi ani până să decid că a venit timpul să o scot în lume. Probabil că nu s-ar fi întâmplat tocmai în 2009, dacă amicul meu Marcel Janco nu m-ar fi pus în situația de a lua rapid o decizie: avusese ocazia să recomande o galerie tânără pentru un târg de artă din Italia, “Roma – the road to contemporary art”, și ne-a recomandat pe noi. Însă acest “noi” exista doar în stare de proiect în clipa aceea, și totuși mi s-a părut absolut provocator să aleg, să numesc și să formulez totul în mai puțin de două săptămâni. Am mers la Roma nu pentru că ar fi fost un târg care ne-ar fi putut tenta în alte condiții (și aici nu mă refer la contextul comercial), ci pentru că aveam nevoie să ne anunțăm formal existența. Apoi a urmat căutarea unui spațiu pentru Sabot, și așa am dat peste fosta Fabrică de Pensule din Cluj…

SABOT, Artissima, Torino 2010

SABOT, Artissima, Torino 2010

Multe proiecte interesante în galerie. Cine se ocupă de activitatea și programul artistic SABOT?
Mă consult întotdeauna cu artiștii pe care îi reprezint și cu câțiva intelectuali în care cred. Unul dintre apropiații noștri a rămas Marcel Janco, a cărui semnătură continuă să apară în multe dintre publicațiile noastre, și pe care îl prețuiesc pentru natura lui ambiguă, care, culmea, reușește chiar să mă scutească de prea multe explicații. Însă programul galeriei e, mereu, vina galeristului. Iar, la Sabot, staff-ul se limitează deocamdată la mine, nu din rațiuni egocentrice, ci pentru că mi s-a părut mai ușor să gestionez de una singură criza.

Târguri de artă internaționale. Cum a fost? Cât de ușor sau cât de greu a fost să fiți acceptați?
Nu știu dacă pot judeca în termeni de „greu“ sau „ușor“. În cazul nostru, mai greu a fost întotdeauna să achităm taxele de participare la târg decât să fim acceptați. La “Independent” New York, 2010, spre exemplu, am fost invitați, deci n-am mai trecut prin episodul birocratic al aplicației. Apoi, cred că se știe deja despre SABOT faptul că ne raportăm la “târg” în termeni aproape performativi și că ne-am făcut un obicei din a ignora convenția “standului de prezentare” (proiectele noastre explorează interacțiunea cu publicul sau, alteori, pun artiștii/lucrările în situația de a acționa asupra spațiului; în oricare dintre cazuri, ele sunt rezultatul unui scenariu care generează diverse posibile scenografii). Feedback-urile au fost mereu încurajatoare; bănuiesc, deci, că suntem pe drumul cel bun…  

Independent, New York, 2010

Vlad Nanca, imagine din expozitia WORKS, octombrie 2010

 

Vlad Nanca, imagine din expozitia WORKS, octombrie 2010

Cum e să ai galerie la Fabrica de Pensule? Dacă nu era acest spațiu cum făceai să găsești un loc în Cluj pentru o galerie?
Cred că e similar cu a avea galerie oriunde altundeva în țara asta, cu aproximativ două amendamente: avem parte de un proprietar grozav + ne alimentăm colectiv din iluzia că nu vom muri singuri. În rest, e la fel de greu ca peste tot. O galerie de artă contemporană (care funcționează pe principii non-profit) e greu de ținut în viață fără sprijin. În momente de criză absolută – care nu au fost rare – soluțiile au venit de la artiștii noștri, de la cei câțiva prieteni artiști de aici și de dincolo, și de la  singurul colecționar român care ne urmărește cu seriozitate, Răzvan Bănescu.   
Dacă nu aș fi găsit Fabrica?… probabil că aș fi acomodat SABOTUL la mine în dormitor. 

Ce te atrage către lumea artei?
Dacă vrei, motivația mea supremă e că artiștii au încă nevoie să se creadă în ei. Iar eu sunt mai mult decât predispusă să fac asta. 

Planuri de viitor, schimbări de climă și presiune atmosferică
…?
Vă încurajez să stați cu ochii pe noi.


 

Interviu realizat de Tereza Anton

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *