Face to face: estetica și conceptul

Acest articol a fost elaborat  în urma unei discuții, concepută pe puncte, dar desfășurată liber, cu artistul Ciprian Ciuclea, director al IEEB (Internațional Experimental Engraving Biennial), câștigător al marelui premiu al bienalei de gravură Maximo Ramos, un artist activ, implicat, de succes. Arta contemporană  a evoluat dincolo de punctul în care termenul de „vizual“ o poate descrie complet; sunetul, interacțiunea cu receptorul sau chiar gustul (ca simț) sunt prea importante în transmiterea conceptului sau a conținutului estetic pentru a nu fi incluse in termenul prin care o desemnăm. În plus, conceptul este transmis prin orice mijloace, ele nefiind în mod deosebit vizuale sau de vreo altă natură, el însuși, conceptul, este de substanță,  în general, ideatică și nu vizuală cum ar fi fost portretele lui Giuseppe Arcimboldo. 

Auto-protection

Auto-protection

Am să încep prin a-mi recunoaște aversiunea moderată față de cele mai multe accepțiuni ale cuvântului „arta“ în epoca contemporană; eu sunt un artist cu o identitate foarte clară: pictor figurativ. Din acești doi parametri nu am simțit niciodată nevoia să ies cu toate că am fost pus în formarea mea în fața multor opțiuni. Sunt limitele acceptate care îmi permit să aprofundez. Relația mea cu arta a început foarte devreme, din acest motiv nu pot spune că am optat pentru acest mijloc de expresie.(face parte din aceeasi idée de asta am pus virgula dar se poate si cu punct, abia e fraza mai scurta!) Nu pot ști în ce măsură m-a condiționat atracția pentru un anumit tip de artă înainte de a putea face o alegere dar nimeni nu își poate alege modul „default“ de a opera. Cu toată această aversiune întâlnesc totuși, din când în când instalații sau proiecte care îmi trezesc interesul. Câteodată tocmai datorită obișnuinței de a nu căuta cu orice preț un concept, pot aprecia o instalație ca pe un peisaj sau portret, pentru „realismul“ ei. Așa s-a întâmplat cu Descriptio, proiectul lui Ciprian de la muzeul Brukenthal .
 

Descriptio

Descriptio

 Eu: „-Ai avut un proiect cu mai multe prisme paralelipipedice ale căror umbre proiectate pe o suprafață erau aproape desenul în perspectivă …“
 Ciprian: „-Exact, asta era! “
 Eu: „- pentru că scopul instalației e evident, spot-prismă-umbră …“
 Ciprian: „- Unii m-au întrebat care e ideea,  proiectul se numește  DESCRIPTIO! “

Acesta este doar un exemplu al unui demers coerent în care părțile converg spre o semnificație și pe care îl poți înțelege fie că îți place, fie că nu; dar ce m-a atras cel mai mult spre această discuție a fost un alt proiect al lui Ciprian, care a fost prezentat la galeria Recycle Nest pe 1 octombrie. Era descris prin următoarea frază: „un proiect de analiză științifică a fenomenelor care stau la baza decodificării și interpretării imaginii. “ De ce mi-a atras atenția tocmai aces fragment? Cu câțiva ani în urmă aveam preocupări legate de percepția umană și înrudirea sau limita dintre percepția senzorială și percepția convențiilor simbolice. Mai mult, între majoritatea manifestărilor artei contemporane și mecanismele percepției vedeam sau mai degrabă intuiam o incompatibitate din punctul de vedere al extragerii unui înțeles.

Ok! nu putem vorbi despre esența artei fără să atingem spinoasa problemă a ce e artă și ce nu (un teoretician al artei contemporane spune că artă este tot ce oamenii numesc artă cu condiția ca acest produs să ofere POSIBILITATEA existenței unui conținut), dar putem afirma ca arta se adresează percepției umane care își va rula mecanismele indiferent ce îi prezentăm.

Cutie de rezonanta

Exemplu:  atunci când percepem un obiect, procesele cognitive îl recunosc, adică îl compară cu o colecție de forme deja înmagazinate și îl identifică cu una din ele. Dacă acest obiect prezintă trăsături noi creierul creează o nouă subcategorie, de exemplu categoria plantă decorativă- subcategoria plantă decorativă din plastic (aztecii spuneau despre cai că sunt niște căprioare foarte mari, descriindu-i deci prin cea mai apropiată categorie plus diferențele) sau încrucișează două categorii deja existențe dar neînrudite. După ce a recunoscut o formă creierul operează în primul rând cu această formă recunoscută legând semnificațiile de ea.

Movements (1)

Movements (2)

Nimic din felul în care se prezintă acea formă nu se ridica la importanța faptului că ea este ceea ce este. Din această cauză, așa cum a zis și Ciprian, un pisoar nu va fi niciodată o fântână pentru cineva care îl recunoaște, iar decontextualizarea nu prevalează asupra acestui mecanism simplu dar elementar și universal uman.

Ce înseamnă asta pentru un artist contemporan? Atunci când asamblezi o instalație  din părți recognoscibile ale ale unor obiecte, semnificațiile se vor lega de aceste părți recunoscute într-un raport care se stabilește întâmplător sau prin forța circumstanțelor și nu de obiectul întreg dacă acesta nu este o formă „suverană“. La fel se întâmplă și cu reproducerea unui fragment al unei lucrări de artă clasică pe care artistul îl prezintă ca lucrare postmodernă, ea prezintă o estetică nouă doar atunci când nu este recunoscută sau încadrată stilistic.

Conexiune

 Prima întrebare legată de proiectul Efectele procesului de interpretare a obiectului asupra unei priviri obiective adresată lui Ciprian a fost: prin ce mijloace? Atunci când am avut aceste preocupări am fost la rândul meu tentat să redau fenomenele percepției prin artă, dar la o privire mai atentă am văzut că frumusețea lor stă mai degrabă în complexitatea și multitudinea implicațiilor decât  în ele însele iar acestea pot fi redate cel mai bine  în scris, așa că am renunțat . 
Proiectul lui Ciprian, cred, poate fi rezumat pe scurt la întrebarea: ce înseamnă a vedea?

„Un fetus are teoretic posibilitatea de a vedea, toate organele  sunt la locul lor dar lipsește informația de fundal, softul, formele pe care înveți le recunoști“.  Acest lucru  este explicat de un domn fizician in format video împreună cu cinci lightbox-uri cu scanări de retina, apoi imaginea unui obiect  preluată și transmisă  creierului unde are loc transformarea stimulilori în senzație, un proces  misterios simbolizat printr-o instalație, iar la sfârșit reproducerea acestei senzații printr-un desen.

Pus în fața unor proiecte de acest fel trebuie să recunosc că poate arta a ajuns sau se îndreaptă spre a exprima concepte complexe alcătuite din înșiruiri de idei sau poate că nici măcar nu e necesar să le exprime explicit. Jumătate din acest proiect este explicativ iar cealaltă jumătate este mai degrabă o temă de meditație asemeni desenului lui Alain. Până la urmă omul modern recunoaște la fel de ușor scanurile de retina, tomografiile, razele laser ca elemente ale limbajului vizual (cine nu a văzut House MD sau Grey’s Anatomy?) cum omul renascentist recunoștea coloana, mărul, iepurele, saboții roșii etc. De un lucru sunt mult mai sigur în urma discuției cu Ciprian: arta conceptuală nu este legată ontologic de vreo eroare generală. Erorile sunt ale indivizilor creatori care de multe ori abuzează de termenul „experimental” pentru a prezenta proiecte fără cap și fără coadă sau de teorii pe jumătate înțelese pentru a susține teoretic abordările facile ale unor teme normative.

Cure

Iulian Mureșanu

Share

 

Articolul a aparut in revista ArtClue, format print si web. Solicita revista in format pdf aici>>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *