IANA BADESCU

Povesteşte-ne despre parcursul tău ca fotograf…

La început a fost dorinţa de a fotografia, nimic altceva decât o prelungire firească a obiceiului de a observa oameni şi lucruri şi de a admira lucrările marilor artişti. Cu primul meu aparat foto mi-am terorizat familia şi prietenii, încercând să vânez autenticul şi exotismul din vieţile lor. Nu a fost chiar un succes. Revelatoare s-a dovedit însă experienţa de fotoreporter “de serviciu” la revista unde lucram acum ceva timp în calitate de redactor. Am ajuns să fac muncă de teren şi astfel am intrat în contact direct cu diverse realităţi. De atunci datează şi primul proiect personal pe care l-am finalizat plecând de la o comandă editorială. Următorul pas a fost să mă înscriu la cursurile Universităţii de Arte Plastice, Bucureşti, unde în prezent urmez un Master pe Fotografie şi Imagine dinamică, ceea ce în mod evident a accelerat foarte mult lucrurile.

Care sunt proiectele pe care le-ai dezvoltat până acum?

Primul proiect datează din anul 2006 şi documentează pelerinajul anual de la Nicula. A urmat apoi un proiect construit în jurul ideii de iluzie, un altul care urmăreşte spaţiul urban şi noua arhitectură vernaculară şi proiectul de la master la care lucrez de un an, a cărui temă este dispariţia.

Care sunt “ingredientele” care  transformă o idee într-un proiect care să stea în picioare în faţa unui public?

Prospeţimea viziunii, sinceritate şi curajul cu care îţi dezvăluie o lume, umorul şi nu în ultimul rând calitatea tehnică a proiectului.

Cum ajungi la “povestea” unui proiect.  Există un fir narativ?

De obicei este vorba despre lucruri care nu-ţi dau pace, te intrigă şi te locuiesc, fie că-ţi dai seama, fie că nu. Multe teme subterane îşi fac apariţia aparent întâmplător, căutând o rezolvare, inclusiv într-un proiect fotografic.

Un fotograf se întâlneşte deseori cu situaţii neprevăzute, absurde sau comice… Există un astfel de eveniment şi în history-ul tău de fotograf?

Bineînţeles. A ieşi pe stradă cu un aparat de fotografiat este în continuare o adevărată provocare, indiferent cât de mic şi de jerpelit este aparatul respectiv. Tendinţa generală a oamenilor este de a te asocia cu jurnaliştii, ceea ce stârneşte încă o oarecare comoţie pe străzile din Bucureşti. Există desigur şi o parte luminoasă, aparatul de fotografiat fiind şi un bun pretext de comunicare, mai ales pentru cei spre care îndrepţi obiectivul. Cât despre experienţele mele de acest gen, notabilă e întâlnirea unui domn în zona Universităţii, care insista sub ameninţarea cu venirea Poliţiei să facem schimb de aparate. Dânsul voia să-mi dăruiască telefonul mobil…

Dacă ar fi să te defineşti într-o frază scurtă, care ar fi aceea?

Contemplativă, animată de mari curiozităţi, intuitivă şi mereu în întârziere.

Numeşte un grup sau tip de muzică cu care ai afinităţi.

Îi ascult întotdeauna cu aceeaşi plăcere pe cei de la Red Hot Chili Peppers.

httpv://www.youtube.com/watch?v=gGi3ZyotfRk&feature=related

Ce au în comun fotografia şi ceaiul?

Sper să descopăr răspunsul detaliat la această întrebare pe 4 mai, în ceainăria Tabiet, unde vernisez o expoziţie.

website: http://ianabadescu.blogspot.com
 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *