„Kitschurile” lui Gabriel Bodnariu

Cine s-ar fi gândit vreodată că elemente stilistice ale suprarealismului, popart-ului şi hiperrealismului ar putea fuziona dând naştere unei noi viziuni artistice? Fără îndoială, Gabriel Bodnariu este adeptul acestei orientări. De curând prezent cu o expoziţie personală pe simezele galeriilor: Căminul Artei din Bucureşti şi Helios din Timişoara, acesta este absolvent al Facultăţii de arte şi design din Timişoara, secţia Pictură.

Pitbul, ulei pe panza, 2009

Faptul că el nu rămâne tributar al acestui gen al artei ne-o dovedește însăși abordarea sa plastică inovativă: combină modelajul cu pictura. Realizează în altorelief din ghips: pui, aripi de pui, bucăţi de carne pentru consum, pește bicefal, pe care le pictează foarte aproape de realitate și le lipește peste pictură. Rezultatul este surprinzător, are un impact vizual foarte puternic.

Fie că este vorba de compoziţii cu repere autobiografice sau plăsmuiri produse de felul în care percepe societatea, acesta pictează cu o mare pasiune, uneori în pensulaţii largi, construind forma prin tușe energice care ne amintesc de Cezanne, altădată Pitbul, ulei pe pânză, 2009 în fine degradeuri tonale. De obicei fundalul (mai ales peisaj) este realizat într-o cromatică a griurilor colorate, acromatice sau monocrome care contrastează cu aceea a personajelor, saturată.

Efectul astfel obţinut este al desprinderii personajelor de fond, lăsând impresia pătrunderii în spaţiul real, dublat prin supradimensionarea personajelor. Utilizează și fragmente din opere de artă celebre care, fiind scoase din context, dobândesc alt sens, devin repere contradictorii timpului prezent, ca niște ferestre prin care interacţionează două lumi din timpuri diferite sau fragmente
din peisaje fabuloase, ca niște oaze de lumină, culoare.

[slideshow=94]

Gabriel Bodnariu se manifestă asemenea unui regizor, iar scenele pe care le creează iau naștere din colaje ale realităţii, care prin asocieri nefi rești dobândesc valenţe
ale absurdului. Iar „filmele” lui sunt despre felul în care percepe lumea: aceasta nu-i satisface năzuinţele interioare, nu o poate schimba, dar o ironizează demascându-i nonsensul. În acest context mediile se întrepătrund într-un mod inedit: cel acvatic cu cel aerian, cel terestru cu cel acvatic iar în habitatul creat oamenii își desfășoară activitatea în mod firesc, denunţând astfel banalitatea cotidiană. Într-o atitudine de tip pop-art, artistul ridiculizează individul consumator a cărui existenţă nu depășește planul domestic.

Astfel, identitatea omului devine îndoielnică, capul personajelor, „sediul raţiunii”, este înlocuit cu cel zoomorf (găină, câine), bucăţi de carne pentru consum, organe
interne ale animalelor sau legume. Într-o atitudine care nu este străină de cea punk, artistul consideră că în societatea contemporană kitschul este omniprezent și drept urmare, lucrările reflectând-o, le numește „kitschuri”.

Victor Gingiu

Share

 

Articolul a aparut in revista ArtClue, format print si web. Solicita revista in format pdf aici>>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *