Radu Rodideal: Tărâmul echivoc al mesajului

Selectează trei lucrări ale unui proiect de-al tău și dezvoltă ideile de la care a pornit crearea lor.
Îmi este incomod să numesc trei lucrări din seria „Lolita“, fiindcă toate cele şase, deşi cu identităţi proprii, funcţionează la capacitate maximă împreună, dar am să mă opresc asupra lucrărilor „Lolita 1 (Fată şi cutie roşie) “, „Lolita 2 (Fată şi umbrelă) “, şi „Lolita 5 (Fată citind) “. Selecţia nu este întâmplătoare, acestea trei reprezentând un fel de „piloni“ conceptuali ai proiectului meu. Dialogul masculin-feminin repetat, antiteza acestora şi atmosfera generală  lasă a se citi mai clar nucleul ideatic de la care am pornit; şi anume creaţia literară cu acelaşi titlu – „Lolita” (Vladimir Nabokov)      

Lolita 1 (Fată şi cutie roşie), acrilic şi ulei pe pânză, 2010

Lolita 2 (Fată cu umbrelă), acrilic pe pânză, 2010

Lolita 5 (Fată citind),180x160cm, ulei pe pânza, 2010

Ca punct orientativ, de la ce conținut ideatic au pornit proiectele tale „Lolita“ și „Răpirea din Serai“? Există un nou proiect la care lucrezi?
„Răpirea din Serai“ şi „Lolita“ nu prea împart, aparent, puncte comune, dar sunt sigur că ele nu ar fi existat una fără cealaltă, altfel spus, „Răpirea din Serai“ este o piatră de temelie a proiectului ce-a luat naştere ulterior: „Lolita“. Ambele privesc universalitatea erotismului dintr-un unghi al morbidului, al denaturării. Bineînţeles, contextul este diferit, „Răpirea din Serai“ îşi propunea în primul rând nişte subtile trimiteri sociale, ba chiar politice, dar ambele proiecte  găsesc perversitatea, depravarea, ca şi numitor comun.
       
Da, lucrez la un proiect nou, se cheamă „Candida“ şi este o continuare, aş zice, firească, a proiectului meu anterior. Caut în primul rând o debarasare clară de „nimfetismul“ Nabokovian  şi găsirea unei identităţi personale, păstrând totuşi coordonate ale universului tematic de la care am pornit.
   
Ce aspecte îți influențează munca creativă?
Sincer, nu ştiu vreun aspect care să nu-mi influenţeze creaţia.
 
Ce mesaje vrei să comunice lucrările tale?
Am fost mereu sceptic la ideea de a vrea să comunic un mesaj anume. Eu cred că arta trimite de multe ori total alte mesaje decât cele pe care le-a intenţionat creatorul de la bun început, însăşi din pricina faptului că fiecare dintre noi avem un filtru personal prin care percem informaţia. Pictura mea nu face morală, nu satirizează şi nu victimizează pe nimeni, ci caută un tărâm echivoc care îl invită pe privitor la contemplare, lăsându-i libertatea de a trage propriile concluzii şi de a-şi decodifica propriile mesaje. 
     
Pictura este singurul mod tehnic în care-ți exprimi trăirile sau ți-au atras atenția și alte metode de exprimare artistică (gravură, sculptură, fotografie, instalație, performance, video etc.)?
Am avut  încercări în zona instalaţiei şi a gravurii, dar sunt încă prea vagi şi neconcludente pentru a spune că fac parte din demersul meu artistic. Momentan, forma-mi cea mai personală şi directă de expresie plastică este categoric, pictura. 

Lolita 3 (Fată şi scaun), ulei pe pânză, 2010 

Lolita 4 (Fată cu jucărie), ulei pe pânzaă, 2010 

Lolita 6 (Dans), ulei pe pânză,2010

website: http://radu-rodideal.blogspot.com/
 

Elena Andrei

 Share

Radu Rodideal

Studii:

2007 – 2010 – Universitatea Națională de Arte Bucureşti, Facultatea de Arte Plastice, Secția pictură de şevalet, clasa profesorului Ion Anghel.
2004 – 2007  – Liceul de Arte Plastice, Decorative şi Design din Bucureşti “N.Tonitza”, secția Pictură Murală.

Burse/ concursuri:

2008 – 2009 – Bursa Erasmus la Facultatea de Arte Plastice Grecia, Atena.
2006 – Locul al III-lea la Olimpiada de Arte Plastice, Decorative şi Design din Iaşi, specializarea Arte Murale.

Expoziții de grup:

2010 – Secvenţe, expoziție de grup, Centrul Artelor Vizuale, 20 iulie – 20 august, Bucureşti.
2010 – Expoziție de licență, pictură – sculptură, Galeria Căminul Artei, 2 iulie – 14 iulie, Bucureşti.
2010 – Răpiri din Serai (III), expoziție de grup, Clubul Țăranului, 29 martie – 11 aprilie, Bucureşti.

Revista ArtClue, format print si web. Solicita revista in format pdf aici>>

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *