SPATII CU IDENTITATE. CREATORI IDENTICI.

Expoziţie Os Gêmeos la Museu Colecçáo Berardo – Lisabona

Fraţii Otávio și Gustavo Pandolfo, cunoscuţi ca Os Gêmeos, au expus sub deviza Pra quem mora lá, o céu é lá – în traducere aproximativă „Fiecare om este rege în castelul său” – în perioada 17.05 – 19.09, la Museu Colecçáo Berardo din Lisabona. Instalaţie solară, aleasă parcă în concordanţă cu multiculturalitatea miilor de turiști care vizitează muzeul în lunile de vară, expoziţia de la Berardo a surprins în primul rând prin densitatea cromatică revelată într-un spaţiu închis, într-un oarecare contrast cu lucrările murale de mari dimensiuni pe care gemenii le creeaza în jurul lumii.

Muzeul de artă modernă și contemporană dedicat Colecţiei Berardo
Praça do Império 1449-003 Lisabona

Fraţii au profitat din plin de înălţimea ofertantă apereţilor, astfel încât expoziţia în sine devine o lucrare site-specific, un traseu 3D plin de intrări și ieșiri – wonderland latin pe verticală. Întregul ambient, dotat cu instrumente muzicale, camere din sticlă și pereţi multicolori cheamă la experiment sinestezic, hipnotizează copiii și invită adulţii la un exerciţiu retrospectiv al curăţeniei morale și al practicilor ludice.

Expoziţia Pra quem mora lá, o céu é lá
Museu Colecçáo Berardo – Lisabona – fragment de compoziţie

Influenţele os gêmeos merg pe firul artei fi gurative sud-americane a anilor ’50, adăugând elemente etnice, cultura graffiti, rap și hip-hop, pentru a crea un adevărat curent angajat social și politic. Instalaţiile posedă un fir narativ și o identitate care se descoperă pe măsură ce sunt asimilate sursele de inspiraţie ale autorilor.

Expoziţia Pra quem mora lá, o céu é lá
Museu Colecçáo Berardo – Lisabona – fragment de compoziţie

În afara sălilor de expoziţie, fraţii intervin în spaţiul public cu lucrări care completează arhitectura austeră a orașelor, dar mai ales integrează și valorizează elementele structurale și decoraţiile clădirilor în picturi murale. Este și cazul ușilor, pe care le declară „pasaje către imaginaţie”, elemente ce se repetă obstinant, odată cu culorile specifi ce, atât de stridentedeoarece, în opinia gemenilor, conferă spaţiului în care sunt etalate proprietăţi apotropaice. Condiţionaţi de inegalităţile sociale și etnice, cei doi artiști se extrag din primitivismul reprezentării, care la prima vedere ar părea involuntar, dar păstrează o vulnerabilitate imaterială ce îi ajută să confere identitate spaţiilor create.

Blu si Os Gêmeos în Lisabona
Pictură murală realizată pe o clădire de colţ – Avenida Fontes Pereira de Melo

Silvia Pintilie

Share

Articolul a aparut in revista ArtClue, format print si web. Solicita revista in format pdf aici>>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *