TEREZA ANTON

Care a fost parcursul tau ca si artist?
De la inceput am fost fascinata de kitsch, de estetica unor subculturi pe care arta “inalta” din Romania le repudiaza. Imi place sa deranjez preconceptiile,  imi place sa ma joc. Niciodata nu m-am luat in serios, ca si artista, seriozitatea si tristetea artistului neinteles fiind o “boala” foarte des intalnita in randul confratilor mei de breasla 🙂 .
Ca si artista, sunt la inceput, nu stiu cat de mult voi continua in aceasta directie, asta din cauza experientei pe care o am deja cu sistemul, si care nu e roza. Am lucrat sase ani in piata de arta, management cultural, activitate curatoriala, ani in care mi-am cam pierdut speranta ca va fi vreodata la noi ca si afara.


Cum iti alegi temele proiectelor si care sunt etapele pe care le parcurgi pana la finalizarea lor?
Ca si orice mic mare artist sunt inspirata de tot ceea ce ma inconjoara, de ce vad pe internet, de ceea ce citesc. As vrea sa cred ca nu ma cenzurez si ca atunci cand am o idee care merita elaborata  aceasta prinde viata.
Orice proiect incepe cu o parte teoretica, imi place sa ma consider o persoana calculata. Imi notez ideile, caut referinte in istoria artei, piste de care pot sa ma leg, idei care ca ma ajute sa incep proiectul, orice proiect. Odata formata o idee incerc sa prezint catorva prieteni posibilul viitor proiect. Astept reactii, opinii, idei, pareri, sugesti, impresi, iar daca totul decurge asa cum sper/ vreau proiectul incepe sa prinda viata.
Cea mai grea parte e finalizarea, iar daca reusesc sa trec de ea pot sa ma declar un “artist fericit”.

Vorbeste-ne un pic despre seria  “pixel art”… Cand ai inceput sa lucrezi la ea?
Seria “pixel art” se numeste “LOW-REZ LIFE” si intentia declarata a acestui proiect a fost de a introduce “fizic” digitalul în viaţa reala si pixel art-ul în fotografie.
Acest proiect a inceput acum doi ani, primul obiect din polistiren pe care l-am realizat a fost o pata de sange, iar cel mai recent obiect este Palatul Victoria.  Prima etapa din “LOW-REZ LIFE ” a luat sfarsit cu expozitia End of Academia.
Mi-am propus sa realizez imagini în care sa includ o forma de pixel art materializata în figurine din polistiren expandat si/sau extrudat, colorate cu vopsele acrilice dupa un caroiaj trasat în prealabil, decupate mai apoi din placa de polistiren, si care să urmeze întocmai estetica low-res a pixel art-ului. Daca interventiile stradale pixel art sau de orice fel se doresc a fi perene, figurinele realizate de mine sunt efemere, ele trăiesc doar pentru imaginea fotografica din care vor face parte. Prin acestea urmăresc crearea unei realităti distincte din însumarea sau intruziunea realitatii digitale (considerând pixel art-ul ca o forma primara si sintetica a acesteia) si reale, realitate cu reguli proprii si care pune sub semnul întrebării nivelul la care privitorul accepta în zilele noastre modificarea digitala a lumii în epoca postfotografica (si aici ma gândesc la numarul crescând de scandaluri asociate unor imagini din presa manipulate digital).

Care este proiectul tau de suflet? De ce?
“Proiectul de suflet” a inceput acum 6 ani odata cu prima mea vizita la Paris.  Plimbadu-ma pe Champs Elysees, m-am oprit fascinata in fata vitrinei Cartier si am fotografiat-o. Urmatorul an am repetat aceasta aventura si mi-am propus ca de cate ori ajung la Paris sa fotografiez faimoasa vitrina.

Te folosesti de diferite medii pentru a te exprima (fotografia conceptuala si ilustratie). Crezi ca un artist se poate exprima in orice mediu sau are nevoie de o anumita “specializare” ? 
Un artist in adevartul sens al cuvantului, cum este Damien Hirst,  poate si este indicat sa se exprime in toate mediile pe care le percepe, care ii sunt familiare.
In cazul artistilor romani, acestia ar trebui sa se axeze pe unul sau maximum doua medii pe care ar fi excelent daca le-ar stapani. La noi, dorinta de grandomanie este mult mai importanta decat  orice altceva. Astept si eu artistul roman care face arta din placere si nu din obligatie, din dorinta de a se exprima “plastic”, fara o dorinta de implinire la nivel material si sa aiba tupeul sa recunoasca asta.
Astept artistul care face arta pur si simplu.

Cat de focusat trebuie sa fie un artist pentru a impune o imagine coerenta despre opera lui?
Dupa cum spunea mai sus, artistul roman e un specimen aparte si nu intotdeauna in sensul bun al cuvantului. Prea putini artisti sunt consecventi, coerenti in ceea ce fac. Toti experimenteaza, cerceteza dar prea putin sunt pe un drum al lor.
E o realitate trista, in opinia mea, si e pacat.

Cum a fost experienta expunerii alaturi de alti artisti tineri, in cadrul expozitiei End of Academia
A fost interesant. A fost stresant si in cele din urma a fost excelent. Am muncit mult, cu totii. Dar e greu sa aduni 12 artisti, cu personalitati foarte puternice, fara un curator.

Stim cu totii care este este situatia unui tanar artist pe piata romaneasca. Cam ce ar trebui sa se schimbe pentru a le oferi mai multe oportunitati?
Ar trebui sa se schimbe totul 🙂 , dar stiu, ca din pacate nu se poate schimba nici macar 15%. Poate nepotii nostri vor avea mai mult noroc.
In primul rand ar trebui sa existe mai multe artist run space si nu mai multe galerii, nu de alta dar la noi nu exista infrastructura necesara pentru sustinerea galeriilor de arta.
Ar trebui sa “importam” adevarati colectionari de arta, deoarece in Romania nu mai exista asa ceva, din perioada interbelica.
Ar trebui sa existe specializari in cardul universitatilor de arta din Romania – management cultural, tehnici de vanzare a operelor de arta, impresariat de arta contemporana – care sa formeze un aparat de sustinere a pietei in domenui.

Cum este Tereza Anton in timpul liber?
Timp liber 🙂 hmmmm, un concept care nu imi prea este familiar, sper ca voi face cunostita cu el vara asta.
De 6 ani cel mai mult timp liber a fost o saptamana, asa ca vara asta, odata cu terminarea masterului imi voi acorda o mica pauza de vreo 2 luni.
Vreau sa pun doua proiecte pe picioare “We love to art” (in opinia mea arta a devenit un verb) si “Drastic plastic”, dar detalii despre ele la momentul oportun.
De vreo doua luni am inceput sa invat singura sa fac ilustratii si sunt foarte mandra de aceasta realizare, cine stie poate o sa reusesc sa public o carte pentru copii la un moment dat. Ar fi frumos.

Ai un artist la care te raportezi ca si model?
Nu exista artisti la care sa ma raportez, dar exista artisti pe care ii consider “genii”, unul dintre acestia este Damien Hirst.
Atunci cand intr-un an, ca si artist vinzi in valoare de 200 milioane de dolari, din care bagi 150 de milioane in arta pe care o colectionezi, esti demn de maximum de respect si de un capitol in istoria artei.
Eu zic ca avem mult de invatat de la acest om.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *