Vânzarea de artă: afacere sau pasiune

Revista ArtClue vă propune un serial despre piața de artă autohtonă. O serie de interviuri cu reprezentanți ai caselor de licitații din București și din țară, despre artă, prețuri, colecții și colecționari. Primul intervievat a fost Alexandru Ghilduș, artist vizual, doctor în arte vizuale (2007) și fondatorul Casei de Licitații Goldart. 

Goldart este una dintre casele de licitație deja cu tradiție în România. Cum v-ați menținut în top?
GOLDART este o formulă culturală care a deschis porțile promovării artei românești  în anul 1997 și care cuprinde în structura sa Casa de Licitații, Galeria de Artă de la Hilton Athenee Palace, Galeria Atelier de Artă și Design din str. Puțul cu Plopi nr. 17 și  Hilton Art Club în colaborare cu Hotelul Hilton Athenee Palace din București.
Dacă  există cumva un top al existenței promotorilor artei și noi ne aflăm acolo, este o realitate care, recunoscută de oameni de presă, artiști, iubitori de artă și colecționari, nu face decât să ne mobilizeze pentru a crea în continuare evenimente. Scopul nostru nu este acela de a fi în top ci de a oferi calitate. Iubim arta și ne face plăcere să fim împreună cu alții asemenea nouă în expoziții și în licitații, să privim împreuna lucrări, să comentam și să învățăm unii de la ceilalți. 

Rezultatele financiare oficiale situează Casa de Licitații pe primul loc încă de la înființare, statistica vânzării artei din Galeria de la Hilton demonstrează că în cei 14 ani de existență au fost vândute în medie două lucrări pe zi însemnând deja peste 12 000, cea mai mare parte a lor ambientând astăzi casele și birourile oamenilor din întreaga lume, iar prezența în societate prin crearea de evenimente și prin noutățile lansate de-a lungul anilor, sunt mărturii, sperăm noi, ale profesionalismului colectivului și ale dăruirii față de profesie, artă și artiști.

Există o piață de artă formată în România?
Da. Încă din 1990 această piață se formează și se consolidează, odată cu parcurgerea fiecărei experiențe, bună sau mai puțin bună, a fiecărui participant, iubitor de artă, colecționar, intermediar, galerie, casă de licitații sau săli de expoziții și muzee. Nivelul la care s-a ajuns nefiind poate cel așteptat, ne determină de multe ori să afirmăm că nu exista piață, că suntem ultimii din Europa, că nu există educație și respect față de valoare, că trecem prin viață fără a-i simți adevărata dimensiune. În realitate nu putem compara cei douăzeci de ani de la înființarea în Romania a primei case de licitații cu cei peste două sute de ani de experiență ai Europei Occidentale, la fel cum nu putem compara nivelul de civilizație.

Vânzarea de artă este o afacere sau încă rămâne la nivel de pasiune?
Pentru unii jucători de pe piață este o afacere, pentru alții o pasiune. Întreaga noastră familie participă la evenimentele culturale pe care le organizăm și acest lucru s-a petrecut încă din momentul în care am decis, în 1995, să deschidem galeria de la World Trade Center, după o experiență personală pe care am avut-o organizând pentru Uniunea Artiștilor Plastici din România prima galerie de artă contemporană modernă românească la Apollo, în 1993.

Pentru familia noastra este o pasiune care are ca fundament iubirea de artă și respectul față de creație și creator și care se susține  pe  profesionalismul pe care ni-l dorim să fie apreciat și pe dăruirea fiecăruia dintre noi. Și pentru ca întreaga noastră viață se circumscrie artei, prietenii și colaboratorii au fost și ei atrași de fenomen și sunt alături de noi susținând fiecare experiență și moment pe care le trăim, la rândul lor devenind promotori. Experiența de viață a demonstrat că totul se învață și se dezvoltă dacă există deschidere, încredere și respect și aceste experiențe încercăm să le împărtășim pieței de artă.

Este într-adevăr o piață specială care poate atrage din multe motive, dar cele mai puternice, mult mai puternice decat banul, sunt cele care aduc la suprafață trăiri personale, dorințe exprimate sau încă nedescoperite, sentimente. 

Ce se cumpără?
În licitații se cumpără artă românească interbelică. Ei i se adaugă cartea și apoi obiectul decorativ, la final așezându-se arta contemporană. Fenomenul este oarecum greu de înțeles, dar privind de la nivelul pieței și acceptând că în România nu exista în acest moment mai mult de două sute de cumpărători care dețin informații din familie, din documente vechi, din experiențe trecute privind colecții și colecționari, poate fi acceptat ca o treaptă în dezvoltarea ulterioară.

Poate și de aceea datoria fiecărui participant la organizarea și dezvoltarea pieței de artă este aceea de a promova pe toate dimensiunile calitatea și profesionalismul și de a transmite încredere potențialilor colecționari. Dacă astăzi cunoaștem câte ceva despre arta interbelică datorită expozițiilor, saloanelor și colecțiilor create de-a lungul timpului, același lucru trebuie să se petreacă și cu arta contemporană. Succesul de piață privind arta contemporană nu este imediat. Astăzi construim pentru cei care vor veni în urma noastră ca și creatori, comercianți sau colecționari. 

Care este ponderea lucrărilor de artă contemporană pe piața de artă autohtonă?
În 1993 când am deschis pentru UAP galeria Apollo, acțiunea care a fost considerată o nebunie, existau pe piață galeriile tradiționale ale Fondului Plastic-UAP, săli de expoziții ale UAP,  o galerie particulară care propunea arta contemporană și o casă de licitații în care se vindea numai artă veche. A fost un mare succes prezenta galeriei Apollo, inclusiv în relația cu străinătatea, până când unii colegi, care se considerau a fi in stare să organizeze din propriile ateliere orice, au distrus-o.

Galeria de la Hilton s-a bucurat de mare audiența din partea străinilor și astfel s-a putut consemna o circulație interesantă a creației contemporane în Occident. În case de licitații însa arta contemporană a fost promovată târziu când am inițiat acordarea un spațiu distinct pentru susținere. Din 2008 de când am făcut acest lucru introducând capitolul artă contemporană la fiecare licitație Goldart într-un raport care se situează între 10-20% din conținutul de arta plastică al unei ședințe de licitație, se consemnează constant vânzări, fără a fi însă spectaculoase.

Constanta prezenței este un element care, adăugat dorinței de promovare pe care am inițiat-o și pe care am afirmat-o întotdeauna, vor determina, cu trecerea timpului, atitudinea de care piața are nevoie. Suplimentar față de licitațiile cu program de desfășurare la interval de două săptămâni, am creat, anul trecut, de exemplu, evenimente care au avut ca subiect arta contemporană. Cele două mari expoziții realizate în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici la Galeria Apollo, intitulate „Artistul la lucru în România” însumând cca. 300 lucrări, au fost vizionate de foarte mulți iubitori de artă și colecționari, iar vânzările au fost într-un procent de peste 50%. Lor li se adaugă expozițiile „Dorel Zaica” și „Artiști români în spațiul mediteranean” care au consemnat vânzări de peste 60%.


Care este profilul consumatorului de artă român? Mai există colecționari împătimiți? 
Este oarecum dificil să conturezi un profil al iubitorului și colecționarului de artă. În primul rând el nu are cum sa fie catalogat ca și consumator, acest atribut nefiind valabil, în opinia mea, în ceea ce privește domeniul cultural pe care îl descriem în aceste fraze.

Rămân la ideea că piața de artă din România are ca si cumpărători acele persoane care îndrăgesc arta din motive mai mult de ordin personal, printre ele situându-se formarea și tradiția din familie, cunoștințe acumulate din circulația în spațiul european, recomandări ale prietenilor apropiați sau, pur si simplu, pentru că au aceasta sensibilitate înnăscută. Cu toții au cunoștințe despre arta, se informează despre circulația și prețul valorilor și nu investesc decât dacă li se confirmă sentimental că merită. Nu exclud și varianta în care sunt cumpărate lucrări de artă avându-se în vedere faptul, demonstrat de altfel și la noi, că arta reprezintă cea mai profitabilă investiție. Și în acest caz, însă, expertiza și părerea personală sunt, cel puțin două aspecte care determină cumpărarea.

Cele mai importante colecții din România (Dona, Zambaccian etc.) s-au format cu lucrări de artă contemporană. Mai există acum profilul colecționarului vizionar cum era de exemplu Al. Bogdan Pitești sau se optează pentru varianta comodă (sigură) a achiziționării lucrărilor de artă modernă?
Concluzia mea este aceea că există acest tip de colecționar, dar fără vizibilitate la nivelul societății, pentru că societatea este viciată profund nerealizând cât de mult contează exemple de acest fel în dezvoltarea sănătoasa. Politicul și informarea sunt cele două medii care au făcut ca exemple de valoare să fie înlocuite cu exemple de violență, tupeu și lipsă de respect.

Dacă despre colecționari știu sigur că există și că, în momentul în care societatea ar fi dispusă să promoveze astfel de pasiuni, inclusiv prin scutire de impozit!!!, ar putea prezenta publicului căutările și realizările determinând, de ce nu,  mișcări la scara mai mare, așa cum se produc în sport atunci când un performer este confirmat internațional, despre vizionari, nu mă pot încă pronunța. Vizionarul nu este confirmat decât odată cu trecerea timpului, iar noi suntem încă „mici copii” și generația noastră nu va beneficia, din păcate, de astfel de confirmari. Sunt însă exemple de iubitori de artă care „investesc” în viitor în sensul în care susțin creația unor artiști contemporani prin finanțări periodice, sau prin achiziții ale unor nume a căror creație le spune ceva. Dar la acest capitol este mult de făcut, iar subiectul în sine, este în acest moment cel mai important. Întrebarea referitoare la vizionari este, din tot ce se întreabă de mulți ani în acest domeniu, cea mai importanta pentru viitor. De altfel nu neapărat întrebarea, ci răspunsul corect la aceasta!

Goldart este prima casă de licitații care a început să lucreze în colaborare cu Uniunea Artiștilor Plastici, care sunt rezultatele acestei colaborări? 
Goldart este și va fi foarte aproape de artă și de artiști. Poate faptul că am fost președintele acestei bresle minunate a făcut ca și membrii familiei și prietenii să afle mai multe despre ea și despre potențialul uriaș, iar proiectele comune să aibă la bază, în afara relațiilor profesionale, și sentimente. În cadrul UAP am lansat primul proiect de implicare a societății în activitățile artistice recompensând cu Premiile Prieten și Susținător al Artei, personalități din țară si din străinătate. Buletinul Informativ și Revista Arta editate în anii 1998-2001 au prezentat rezultatele vânzărilor de artă din întreaga țară încercând o prima structurare a lor pentru crearea viitoarei cotații artistice.

Astăzi Goldart oferă premii artiștilor membri UAP și celor care susțin arta, iar catalogul licitațiilor editat în premieră cu un conținut complet imagine, text, evaluare, ca și catalogul anual al vânzărilor, includ date despre artiști contemporani. Programul lunar Hilton Art Club, inițiat cu patru ani în urmă, oferă într-un spațiu neconvențional vizitat de foarte multi turiști, creația contemporană structurată în expoziții ale tinerilor artiști membri UAP și, în programul Maeștri și Discipoli, generații de profesori și studenți. Relația de colaborare este dimensionată și către Universitatea Națională de Artă, împreună realizând proiectul „Mapa de Artă” și expoziția Ziua Internațională a Designului.

Aveți de gând să continuați promovarea artei contemporane?
Da. Este dealtfel scopul principal, poate și pentru faptul că în anul 2001 am dorit înființarea unei case de licitații cu artă contemporană în structurile UAP. Nefinalizându-se în cadrul UAP, mi-am propus să dezvolt subiectul în afară, iar când s-a putut, am introdus arta contemporană în sistemul de licitații publice. Un alt argument este și faptul ca arta interbelică, cea care se caută în acest moment pe piața fiind colecționată de oameni care nu au în general probleme financiare, va rămâne stocată pe termene lungi făcând din ce în ce mai grea ofertarea lucrărilor valoroase.

Prin ce se diferențiază Goldart de restul caselor de licitații din piața emergentă?
Nu știu dacă a se diferenția este un termen care poate exprima ceea ce înseamnă Goldart. Poate mai degrabă, Goldart se definește prin implicarea afectivă a unei familii de artiști și designeri, cărora li se alătură colegi și prieteni,  prin dragostea față de valorile culturale exprimată și susținută cu fiecare ocazie, prin corectitudine, transparență, dăruire și respect față de toți partenerii.

În cât timp estimați că piața de artă din România va fi comparabilă celei din Vest?
Va dura foarte mult și nu doresc să greșesc, așa cum a făcut-o Silviu Brucan vorbind de o așteptare de douăzeci de ani până la democrație în România. 

Mulțumesc pentru răspunsuri și mult succes mai departe!

Interviu: Valentina Iancu
Critic de artă&Curator

Foto: Sandra Ghilduș

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *