VICTOR GINGIU

Victor Gingiu este un explorator de lumi posibile, spatii onirice şi adeptul incursiunii programatice in imaginarul aparent inaccesibil al sinelui. Tehnica devine secundară atata vreme cat işi implineste  menirea, cea de a intrupa o lume fantastica, in care poți ateriza printr-o simplă apasare pe butonul anxietatilor comune. Personajele care circulă in lumile lui sunt perfect lecturabile şi traductibile cu un dictionar pe care autorul il pune la dispozitia amatorilor de spatii alternative.

Care a fost primul tău act artistic?
Timpul care o să treaca o să stabileasca cine a facut acte artistice. Dacă o să ramană in urma mea ceva care se poate considera artă, atunci pot spune că prima manifestare in acest sens am avut-o la vârsta de 3 ani, atunci cand am desenat o maşină de mers pe Soare.

Lucrările tale au o cromatică vibranta, puternică. Daca ai fi nevoit să lucrezi fara culori in ce direcții s-ar indrepta căutarea ta artistică?
Arta modernă ,,ne-a invătat” că cel mai important lucru este conceptul. Dacă privim asa lucrurile, atunci culoarea ar putea fi ,,o cochetarie” sau un ambalaj frumos al ideii. Pentru mine, este o modalitate de a reda materialitatea lucrurilor aflate in plan subtil sau are, uneori, functie simbolica. Să renunt la culoare este o provocare ( ca şi cum as merge lupta fara una dintre armele favorite). Răman insă celelalte, modalitațile vizuale de exprimare fiind diverse (grafică, procesare digitală, video, obiect textil tridimensional, sculptură). Aceste domenii nefiindu-mi straine, le-aş combina continuandu-mi astfel căutarile in direcția instalației, ansamblurilor de obiecte tridimensionale.

Există o decriptare explicita  a simbolurilor din lucrările tale sau aceasta e lasată interpretarii privitorului?
Nimic din ,,recuzita” lucrărilor mele nu este intamplător, fiecare element are un scop şi un rol bine definit. Sensul in care privitorul poate descifra semnificatia simbolurilor este sugerat de titlul lucrarii. Cu toate că imi place sa cred ca folosesc o simbolistica proprie, acestea capată uneori o forma arhietipală, care comunică in mod direct semnificatia privitorului. Bineinteles că şi privitorul işi poate crea propriile semnificatii ale imaginii analizate, insă cheia decriptarii ramane titlul lucrarii. Altfel vorbind, propria creație nu respecta un tipar bine stabilit in ceea ce priveste expresia plastică. Uneori recurg la stilizari, la hibridari ale formelor, care probabil raman ermetice publicului neavizat. Alta data recurg la o abordare mai apropiata de realitatea exterioara, acestea fiind mai accesibile. Funcționeaza in cazul lucrarilor mele simbolul, dar nu trebuie privit ca atare, pentru ca avem de-a face cu un sir de simboluri care formeaza structuri naratologice. Imi place sa povestesc prin imagini despre propria existenta.      

Activezi in mai multe domenii ale actului artistic (pictură, arta textila…). Cum faci trecerea intre ele? Ce părere ai despre artistii “specializati”?
Arta contemporană este de cele mai multe ori interdisciplinară. Cred ca important este ca fiecare să găsească modalitatea cea mai buna pentru a-şi transmite ideile. Eu consider ca nu exista granite intre genurile artei. O astfel de gandire imi permite o mare libertate de abordare. La aceasta se adauga şi experienta diverselor explorari ale domeniilor artei. In acest caz, trecerea este una firească. Despre artistii ,,specializati” pot spune ca probabil dupa mai multe cautari s-au gasit pe sine. Diferenta intre mine si acestia vine dintr-o trăire interioară care mă face ca atunci cand ajung la un rezultat favorabil să renunt si să incep altceva. Astfel pot exemplifica prin faptul că atunci cand am realizat tapiserii si au fost apreciate, am renuntat sa mai fac tapiserie, la fel am renuntat si la colaj, la obiect textil tridimensional. Anul trecut am avut succes cu o expozitie de imprimeuri si mi-am propus să nu mai recurg prea curand la aceasta tehnica. De ce? Pentru ca altfel nu as fi realizat picturile recente.   

Cum ai descoperit arta textilă?
Am absolvit liceul la Secția de pictura, dar in această perioada trei ani am activat la secția de grafică. Am participat intr-un an la Olimpiada naționala a liceelor de arta, la pictură monumentală. Cand am optat la facultate pentru sectia textile nu stiam prea multe despre aceasta insă a corespuns predilectiei mele pentru diversitate.  

Care este publicul pentru acest tip de creatie artistică?
,,In arta nu exista străini” spunea Brancuşi in aforismele sale. Arta se adresează deci tuturor acelora care fac efortul de a o intelege. Odată cu introducerea in invatamantul gimnazial a materiei Educație plastica cred ca sunt indreptătit să spun ca noua generatie va fi mult mai interesată de acest domeniu.
 

Esti asistent universitar la Facultatea de ArteTimişoara, Secţia Textile. Cum se impacă o cariera didactica cu cea de creator? Ce satisfactii şi ce constrangeri decurg din aceasta conditie?
Este probabil cel mai fericit job pentru un plastician. Pentru mine, cu sigurantă, da. Actul creației se realizează in acest domeniu de multe ori prin izolarea intr-un spațiu intim, atelier. In aceste condiții intalnirea cu studenții, colegii este una benefică spiritual deoarece aici au loc dialoguri, schimburi de idei. Este o continuare firească a actului de creație deoarece vin cu soluții la provocarile studentilor, iar cum fiecare individ este diferit si provocările sunt numeroase, punandu-ma in situatii noi, cu rezultate neprevăzute. Nu doresc sa impun propria viziune studentilor, nu sunt de acord cu o astfel de atitudine, vreau insă să-i ajut sa işi gaseasca propriul drum. Constrangeri? Acestea vin tocmai din pozitia pe care postul mi-o conferă.

Consideri că in modul traditional de abordare a invătamantului de artă exista loc de inovatie, de noi perspective? Care ar fi punctul de plecare al inovatiei?
Tradiționalul in cazul de fată constă doar in insuşirea tehnicilor, a deprinderilor şi consolidarii noțiunilor de compoziție, desen, culoare, istoria artei, etc. (insă nici aici metodele nu sunt tot timpul cele tradiționale). Restul ține de inovatie. Din punctul meu de vedere toate metodele formatoare trebuie să conveargă intr-un singur sens: stimularea creativitații. De aici pana la inovație mai este un singur pas care depinde de capacitatea fiecăruia de a-l face.

Deseori, artistii sunt incadrati intr-un concept-sertar (realism, suprarealism…) Care este eticheta pe care o detesti cel mai mult?
Mi se pare ca ceea ce se intamplă in arta contemporană este faptul că nu mai exista fenomene generalizatoare sub ,,cupola” cărora să activeze artistii. Acestia se manifestă individual, in funcție de personalitatea fiecăruia. Este foarte probabil ca in creație să se pastreze caractere ale curentelor anterioare, arta se naste din artă. Uneori intalnim la un artist caractere ale mai multor curente, altădata creația acestuia poate aparține mai multor miscari artistice. Atunci, ce rost au etichetarile?

Spune-ne 3 lucruri pe care le consideri vitale pentru un artist….
Probabil ca sunt 300, probabil ca sunt 300000 şi tot ce este probabil că fiecare stie să se construiască pe sine. Esențial mi se pare ca acesta sa nu ramană fidel ultimei experiente artistice favorabile, probabil că asta le va garanta reuşita, insă drumul se poate opri aici. Si sunt foarte mulți artisti care realizează de ani buni variante ale acelaşi lucrari. Mi se pare important, de asemenea, ca fiecare artist sa incerce să se descopere pe sine şi să nu uite ca opera de artă trebuie să aiba un conținut, un suport ideatic.

Cu ce grup sau muzica ai afinităti?
Cand eram mic, am primit cadou o chitară de la tatal meu. Nu am invatat niciodata să cant, am ascultat doar. Multe genuri. Unele dintre trupele in muzica carora m-am regasit sunt dEUS (Zita Swoon), Woven Hand (16 horsepower), Interpol, Pink Floyd, Dead Can Dance.

httpv://www.youtube.com/watch?v=uyA01nH72NI

Interviu realizat de A.C şi Elena Andrei
 

Teilen

Articolul a aparut in revista ArtClue, format print si web. Solicita revista in format pdf aici>>

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *