Vlad Berte și piatra contemporană

Îmi este foarte ușor să realizez un interviu atunci când stau de vorbă cu un prieten: atmosfera este una relaxată și (happy happy joy joy!) nu suntem pătrunși de “suferința artistică” (citește “orgoliu+emfază+snobism+tristețe maximă+alte efecte conversaționale specifice lumii artistice românești”). Relaxat și cu deosebită plăcere vi-l prezint așadar pe Vlad Berte, sculptor clujean, unul dintre cei mai vechi prieteni ai mei și unul dintre artiștii tineri în care eu cred și pentru care m-am luptat ori de câte ori am avut ocazia de a-l promova. Mai multe nu vă zic, ci vă las în compania selectă a maestrului.

Sosete, piatra, 2010

Vlad, știu că nu eşti în ţară acum… zi-mi unde eşti, ce faci şi cum ai ajuns acolo?

Aşa este, nu sunt în ţară, dar nici nu m-am îndepărtat prea mult. Sunt în Austria pentru două luni, unde în colaborare cu Das Kunstmuseum Schrems lucrez la un proiect intitulat subiectiv "Christus". Este vorba de o abordare contemporană a icon-ului Iisus Christos, o recontextualizare a imaginii reprezentative a acestuia. Colaborarea dintre muzeu şi Universitatea de Artă şi Design din Cluj a luat naştere în urmă cu mulţi ani, iar acest proiect reconfirmă prietenia dintre cele două instituţii, dorind totodată să creeze o punte de legătură/ o apropiere a "Şcolii de la Cluj" de scena artei europene.

Odată întors în superba noastră ţară, “what’s next?”, cum zice tot românul…
Next rezidă cu siguranţă într-o dorinţă acută de muncă, de continuare a proiectelor deja demarate. Dacă până acum lucrările mele erau foarte personale, sau veneau ca răspuns la o experienţă anume, acum îmi doresc să lărgesc aria de muncă printr-o abordare ceva mai socială. Dar sigur, nealterând maniera devenirii obiectului cotidian în obiect icon, aşa cum sper că am obişnuit deja publicul.
Proiectele pe care mă focusez au ca punct de pornire această transformare a obiectului banal în icon, a traseului pe care acesta îl are şi modul în care reuşeşte sau nu să devină obiect artistic – icon. Toate aceste idei şi realizări se vor corobora într-o teză de doctorat, la finele celor trei ani de cercetare.

Sculptură în piatră. Eu una sunt fascinată de munca ta. Eşti foarte relaxat în temele pe care le alegi. Cum de?
Este o relaxare de piatră dacă vrei. Dacă acum câţiva ani nu eram convins de ceea ce poate oferi, acum sunt sigur că posibilităţile şi rezultatele sunt infinite în ceea ce priveşte piatra. Temele pe care le aleg îmi sunt apropiate sau sunt rezultatul unei acţiuni ce mă influenţează într-un fel sau altul. Fiecare serie de lucrări creată are ca background dorinţa de a evidenţia ceea ce noi tindem să uităm, de cele mai multe ori, sau să trecem cu vederea. Sunt mii de evenimente, trăiri, acţiuni, emoţii şi obiecte care ne influenţează zilnic, contribuind la imaginea şi caracterul fiecăruia ca individ. Eu nu fac decât să le pun la nivelul ochilor. Şi pentru că toate aceste procese sunt în fond naturale, realizarea obiectelor în piatră a venit la fel de natural.

Perna +Plapuma, piatra, 2010

Masca de gaze, piatra, 2010

Se poate trăi din sculptură în România?
Sigur că se poate trăi din sculptură în România. Arta contemporană românească trece printr-o perioadă foarte bună, iar personal consider că suntem abia la începutul unei frumoase prietenii între obiectul artistic şi colecţionar, fie el autohton ori străin. E greşit să spui că în România nu se poate trăi din artă, pentru că nu e nevoie să pleci ca să reuşeşti să vinzi sau să expui în străinătate; lucrările/ creaţiile tale se deplasează şi sunt de interes oriunde chiar dacă sunt create aici. Până la urmă ăsta este un job în care trebuie să te dedici în permanenţă. Poţi reuşi să vinzi ce ai făcut într-un an în doar câteva zile, iar asta e motivaţional. În sculptură lucrurile stau puţin diferit, în sensul în care nu e nevoie să vinzi regulat, e destul să vinzi de două/ trei ori pe an, dat fiind sumele mai mari obținute odată cu o vânzare. Piaţa artei s-a deschis foarte mult, există tot mai multe galerii şi case de licitaţii, fapt ce denotă un real interes pentru arta contemporană (şi nu numai) în România. Succesul este posibil şi la îndemână. În momentul de faţă arta este cel mai stabil asset financiar, fapt ce a crescut numărul colecţionarilor şi inevitabil, al achiziţiilor pe piaţa de artă.

Ranita, piatra, 2010

Ce le lipseşte studenţilor de la Sculptură pentru a face o carieră? Pentru că, după cum prea bine ştim, prea puţini sculptori tineri sunt promovaţi odată cu terminarea studiilor.
Nu e o chestiune de promovare aici. E mai mult o chestiune de diversitate. Acceptăm cu toţii că sculptura e grea şi că de cele mai multe ori e nevoie de mult timp pentru a realiza o sculptură, însă sunt de părere că studenţii lucrează prea puţin, ceea ce duce la o varietate scăzută a operelor. Bine, noi suntem damnaţi să fim la mii de kilometri distanţă de orice scenă serioasă în arta contemporană, fapt ce îngreunează procesul de documentaţie şi dezvoltare a tânărului student/ sculptor. Mai există şi interesul destul de scăzut pentru sculptură, iar de aici la un număr scăzut de sculptori vizibili.

Povesteşte-mi ceva frumos, ceva legat de sculptură, a ta sau a altora, sau despre amândouă.
Ceva frumos este ceva real, iar sculptura şi obiectul sculptural sunt reale. Deşi risc să-mi supăr câţiva colegi de breaslă, mă hazardez în a afirma că orice sculptură poate fi cu un pas mai aproape de "consumator" decât orice altă formă artistică. Prin simplul fapt că e o formă tridimensională, deci tangibilă, ea poate să confere o experienţă cu totul personală între operă şi privitor. Obiectul sculptural este o prezenţă materială, deci este apropiată de nevoia intrinsecă a individului. Din perspectiva asta privesc eu sculptura şi obiectele pe care le creez, iar mie îmi pare că e… frumos.

Boneta, piatra, 2010

Diplomat, piatra, 2010

Cazma, piatra, 2010

Brici, piatra, 2010

Ca să încheiem interviul într-o notă sobră, dă-ne nişte consideraţii critice despre sculptura monumentală din Madagascar?
Consideraţii critice nu pot fi aduse unui tip de sculptură care se adresează publicului căruia îi este dedicată, dar putem să ne aplecăm privirea înspre modul în care sculptorii (de ocazie) din Madagascar au reuşit să omogenizeze trăsăturile şi nevoile culturale reprezentative. E bine de ştiut însă, că sculptura monumentală ce ia naştere la congruenţa dintre Tropicele Capricornului şi canalul Mozambic a influenţat sculptura europeană la începutul secolului XX şi este încă foarte prezentă în "inspiraţia" multor sculptori autohtoni şi nu numai. Sculptura din zona Madagascarului se canalizează pe identitatea comunităţii, ţinând totodată să evazeze trăsături specifice – renunţând treptat la nuditatea figurinelor caracteristice artei africane. Elaborarea unor sculpturi ce reuşesc să se dezvolte odată cu timpul şi tehnologia denotă o societate sănătoasă, în continuă evoluţie. Dar pentru că sculptorii de acolo au început să îşi caute inspiraţia dincolo de tradiţie, au reuşit să devină într-adevăr contemporani prin sculpturi de for public ce reprezintă jandarmi arestând hoţi sau chiar avioane. Simbolurile secolului XXI se pare că au ajuns să influenţeze societatea din Madagascar, mai mult decât atât, chiar şi pe artiştii de acolo. Aştept cu interes momentul în care şi la noi, în România, sculptura monumentală se va apropia de realitate.

Interviu realizat de Tereza Anton

English version>>

 Share

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *